Fericire

Pe 20 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Fericirii. Sunt doar 12 ani de când Organizația Națiunilor Unite a stabilit acest lucru și motivul principal a fost preocuparea pentru starea de bine. Din 2013 a început să fie publicat și Raportul Mondial al Fericirii (World Happiness Report).

Anul acesta, pe 20 martie, eram la Londra, la World Happiness Summit când a fost dat publicității raportul. Scopul lui nu e ierarhizarea țărilor, ci atragerea atenției decidenților din toată lumea și din toate sferele de activitate că e necesar să intervenim cu strategii și politici mai bune pentru ca oamenii să fie mai bine. 

Ce măsoară raportul?

În fiecare țară care participă la raport (sunt peste 150) se alege un eșantion reprezentativ din populație care răspunde la următoarea întrebare: „imaginează-ți o scară de la 0 la 10, unde 10 este cea mai bună viață posibilă pentru tine și la 0 e cea mai rea viață posibilă pentru tine. Unde te afli acum?” Oamenii sunt destul de realiști când întrebarea e atât de clară iar răspunsul lor este percepția lor despre viața pe care o au. Oamenii se referă la starea de fericire subiectivă.

E important de știut că raportul face acea clasificare a țărilor funcție de ceea ce răspund oamenii la întrebărea de mai sus. Pe primul loc, pentru a șaptea oară a ieșit Finlanda. Toate cele cinci țări nordice sunt în primele zece locuri.

Dacă întrebi pe cineva ce-și dorește de la viață de suficient de multe ori, răspunsul va fi același: „ca să fiu fericit”. De cele mai multe ori pare un deziderat iluzoriu. Ne dorim să fim fericiți și alergăm după tot felul de lucruri care credem că ne-ar putea entuziasma sau bucura. De cele mai multe ori confundăm fericirea cu o emoție.

La World Happiness Summit de anul trecut s-a semnat un manifest pentru fericire. Invitația a fost lansată către orice entitate din domeniul de business, educațional sau politic care își dorește să se angajeze că va face un obiectiv din starea de bine a celorlalți.

Conversațiile pentru o viață mai bună se desfășoară la Magnolia din mai 2022, cu o frecvență lunară, mai puțin în vacanțele de vară și de iarnă. Suntem deja la cea de a șaptesprezecea. Întâlnirile noastre reprezintă una dintre modalitățile prin care Magnolia contribuie în mod direct la creșterea nivelului stării de bine al comunității din jurul centrului comercial. Mai sunt numeroase activități: ateliere de creativitate, ateliere de croșetat, seri de board games, activități în natură, de plantat magnolii sau de curățenie a pădurii. Par lucruri mici, dar Magnolia oferă cadrul potrivit pentru ca oamenii să se poată conecta unii cu alții, să se bucure unii de alții și să contribuie la mediu. Cred că ar putea fi un exemplu extraordinar despre cum o companie alege să contribuie la Binele comunității.

Fericire sau succes?

Eram la o conferință de business la Sala Palatului, peste patru mii de oameni în sală. Când prezentatorul a întrebat ce anume vă doriți cel mai mult de la viață, oamenii au început să răspundă mai întâi timid, apoi s-au făcut auziți din ce în ce mai mulți: fericire, happiness… Omul spera să audă succes, așa era concepută prezentarea lui.

Dar dacă la sfârșit vom constata că succesul în viață e reprezentat tocmai de a fi fericit?

Împlinire față de trecut, satisfacție față de prezent și speranță față de viitor

Definiția de mai sus e foarte simplă și mie îmi place la nebunie, pentru că ne ajută să înțelegem cât de mult este despre noi și cât de subiectivi putem fi. Pe de altă parte, ne permite să ne poziționăm mai bine.

Trecut

O altă definiție interesantă: „fericirea e atunci când renunți la speranța că trecutul poate fi schimbat.”

De multe ori ne putem auzi spunându-ne: „dacă aș fi fost…” sau „dacă aș fi făcut”, sub diferite forme. Poate ne referim la noi și expresiile de mai sus nu fac altceva decât să ne împovăreze sau poate ne referim la alții, „dacă ar fi făcut” sau „dacă ar fi fost”, dar tot nu mai putem schimba nimic. Împăcarea aceasta ne poate ajuta.

Dacă oscilăm între învinovățire (eu sunt de vină) sau victimizare (ceilalți sunt de vină) nu facem altceva decât să rămânem captivi în trecut și fericirea este doar despre cum evaluăm viața în prezent.

Aici apare prima condiție, cea a observației de sine. Cu cât am capacitatea de a fi atent/ă la mine, de a auzi ce-mi trece prin cap și de a selecta mai bine ceea ce merită să cred din tot ce gândesc, cu atât voi fi mai bine.

Mă ajută să-mi observ umanitatea și să accept că pot greși. Acțiunea mea a avut consecințe, evident, dar întrebarea mai valoroasă pentru mine e „ce lecție pot învăța din asta, astfel încât să nu mai repet aceeași greșeală?” decât să mă tot cert sau să mă întreb „de ce mi s-a-ntâmplat așa ceva?”

O altă exprimare e „aș fi putut” sau „ar fi trebuit”, iar eu vin și te invit să observi că atunci ai făcut tot ce ai putut. Tot ce puteai în condițiile de atunci. Dacă ai fi putut mai mult, ai fi făcut mai mult, dar atât te-ai priceput.

Știu că iertarea poate fi înțeleasă ca un concept mare. Propunerea mea e să-ți dai voie să înțelegi că iertarea este despre a accepta că lucrurile s-au întâmplat deja. Nu trebuie să fii de acord cu ce s-a întâmplat. Și nici să crezi că dacă ierți înseamnă că aprobi. Ceea ce s-a petrecut poate fi ceva rău, grav, dar care e despre tine. Uneori cel mai greu e să te ierți pe tine însăți/însuți.

Fericirea se constată în prezent și singurul moment pe care îl am la dispoziție pentru a acționa e prezentul

Oamenii vorbesc despre fericire ca despre o emoție, eu mă refer la ea ca o percepție, o stare și o constatare. Atunci când vorbesc despre emoție, mă refer la ea ca la bucurie sau euforie. Fac precizarea asta pentru că deseori se pune foarte multă presiune, se vorbește atât de mult despre pozitivism, încât devine toxic.

Fericirea înseamnă că am încredere că pot experimenta în siguranță orice fel de emoții

Viața nu se întâmplă așa cum ne dorim noi, suntem deseori luați prin surprindere. Noi vrem câte ceva, iar vieții nu-i pasă. În viață ni se vor întâmpla și lucruri mai puțin plăcute, eu chiar exagerez spunând că vom lua câte un pumn în gură de la viață, din când în când. E esențial să fim realiști și să știm că vom avea parte și de durere: cei din jurul nostru se îmbolnăvesc, noi de asemenea, vom avea parte de pierderi, cei dragi vor muri.  Pretenția ca mie să mi se întâmple doar ceea ce doresc eu e irațională.

Viață plăcută, viață bună, viață cu sens

Cele trei elemente sunt definite de psihologia pozitivă (care nu are nicio legătură cu gândirea pozitivă, ci este o ramură care studiază condițiile optime pentru starea de bine) ca fiind esența fericirii subiective.

Viața plăcută înseamnă capacitatea de a identifica și experimenta emoții pozitive. Știm cu toții că emoțiile negative sunt mai „vocale” și au un ecou mai lung în corp, pe când cele pozitive sunt mai subtile. Putem să le ratăm pe cele pozitive dacă suntem preocupați excesiv de lucruri care s-au întâmplat deja sau de unele care încă nu s-au petrecut. Ni se întâmplă deseori să rămânem în capcana gândurilor noastre și să ignorăm peisajul, interacțiunile pozitive cu cei din jur sau realitatea. Cu cât ne creștem capacitatea de a fi mai prezenți în ceea ce se întâmplă în loc să stăm în gândurile noastre, cu atât ne creștem șansa de a admira, de a ne bucura, de a fi curioși, de a fi recunoscători, de a râde, pentru a numi doar câteva dintre emoțiile pozitive.

Se spune că raportul este de trei la unu, e nevoie să experimentăm trei emoții pozitive pentru a scăpa de efectele uneia negative. Secretul? Îndreptarea atenției către prezent și antrenamentul de a observa și ce e bine în jurul nostru.

Viața bună rezidă în capacitatea de a ne observa reușitele, de a ne vedea propria dezvoltare.

Iar viața cu sens înseamnă capacitatea de a vedea că ne aducem contribuția pe lumea aceasta. Sensul vieții noastre este acela pe care îl dăm noi înșine, prin aportul nostru la a crea pentru cei din jur un loc puțin mai bun.

Epicur este un filozof grec. El spunea că sunt trei elemente esențiale pentru o fericire: libertatea de a alege, viață analizată și prieteni.

Libertatea de a alege vine și cu acceptarea responsabilității pentru deciziile luate. Sigur că mă refer doar la ceea ce e în controlul nostru: faptele și vorbele. Cu cât îmi asum această libertate, cu cât înțeleg că unele lucruri sunt în puterea mea, cu atât îmi va fi mai ușor. Poate fi tentant să dăm vina în exterior, putem avea impresia că doar la ceilalți e puterea: nu sunt bine, pentru că… Doar că mă va face să mă simt neputincioasă. E de preferat să observ că pot alege și să accept că doar lucrurile pe care le fac sau le spun sunt în puterea mea.

Analiza înseamnă cunoaștere de sine. E de datoria mea să mă „aud” și să decid ce cred din toate propunerile pe care mi le face mintea mea din dorința de a mă „salva”. Unele dintre ele sunt bune, altele sunt niște aberații. E important să pot alege ce cred din tot ceea ce gândesc.

Prietenii pe care îi menționează Epicur înseamnă conectare autentică. În filmul Avatar, locuitorii planetei se salutau cu „oel ngati kameie”: te văd, dar un te văd care include te cred, te înțeleg, sunt aici pentru tine. E ceea ce ne dorim de la orice realție pe care o avem.

Suntem animale sociale și toate emoțiile, realizările sau sensul sunt în legătură cu ceilalți. Grecii aveau mai multe cuvinte pentru iubire. Agape e cuvântul pentru iubirea față de ceilalți. Cuvântul în latină este caritas.

Cred cu tărie că emoția cea mai puternică, iubirea, este cea care ne poate ajuta să ne poziționăm mai bine atât față de noi, cât și față de ceilalți, cred că iubirea de oameni, de natură, de umanitate, ne poate face mai fericiți.