Emoții la emoții

Este posibil ca noi să ne dorim să ne controlăm emoțiile, să le stăpânim, poate uneori chiar avem pretenția de a simți mai puțin. Unele dintre ele ni se par deranjante, ne enervăm că ne enervăm și ne sperie propria noastră anxietate. Uneori poate că ne luăm prea tare în serios.

Îmi place mult Lisa Feldman Barrett, cercetătoare în domeniul psihologiei și al neuroștiinței, pentru că ea susține faptul că emoțiile sunt generate de modul în care creierul interceptează informațiile din mediu și le interpretează funcție de experiențele trecute, fie trăite, fie cunoscute sau recunoscute, abia apoi creierul transmite tot felul de semnale interne care ne pregătesc pentru a face față realității pe care o construiește funcție de ceea ce a aflat. Altfel spus, dacă suntem într-o hală enormă și se trântește o ușă, dacă e un zgomot brusc, dar noi nu vedem ce s-a întâmplat, creierul anticipează și ne pregătește pentru a face față situației pe care nu o cunoaște. Am putea avea impresia că e un foc de armă sau că se va prăbuși clădirea. Prima reacție e cea care ne pregătește pentru a supraviețui, apoi ne uităm în jur și vedem că nu e niciun pericol, apoi ne calmăm. Dar încă avem pulsul crescut și ritmul respirației mai ridicat, pentru că am fi fost pregătiți să o luăm la goană sau să ne apărăm. Asta face creierul nostru, ne apără.

E valabil și pentru o situație în care suntem noaptea în pădure și stăm cu urechile ciulite pentru că știm că o pădure poate fi periculoasă noaptea, nu-i așa?

„Creierul tău își aduce aminte constant și reasamblează experiențele trecute sub forma unor concepte croite pentru a face față unei anumite situații în care te afli și funcție de care trimite corpului niște semnale care au ca scop să te mențină în viață și în siguranță. Asta înseamnă emoțiile. Emoțiile sunt ceea ce face creierul din experiențele trecute de emoții pentru a descifra prezentul și de a acționa.”  - Lisa Feldman Barrett

De multe ori, mintea noastră este cea care ne stimulează. Înaintea unei provocări, a unui examen, se poate întâmpla să ne construim în capul nostru o poveste și să ne începem să ne înfricoșăm de ceea ce ne imaginăm că s-ar putea întâmpla: că o să pierdem, că n-o să luăm examenul. Cu cât stăm mai mult în povestea respectivă, cu atât mai mult o să ne temem.

Deoarece provocare încă nu s-a întâmplat, deci nu știu sigur rezultatul acesteia, poate ajută să te întrebi ce mai poți face. Oare cum te-ai putea pregăti pentru a-i face mai bine față? Mai e ceva de făcut? Mai poți tu să faci ceva? 

Observarea

O minunată poveste persană spune că un padișah a cerut să-i fie gravat pe un inel un mesaj care să fie valabil și atunci când câștigă o bătălie, dar și atunci cân pierde. Până la urmă, un înțelept i-a adus inelul dorit, pe care scria: „toate trec”.

Emoțiile apar și dispar. Uneori ne temem mai mult de emoțiile noastre decât de situațiile în sine. Ne e mai frică de frică, de cât ne-ar, în mod rațional, de situația în sine.

O altă provocare în ceea ce privește emoțiile noastre e faptul că extrem de rar ele sunt „curate”, de cele mai multe ori sunt un complex, un amestec de emoții diferite. Înainte de a urca pe o scenă și de a ține un discurs, am emoții, dar starea e de anticipare, de bucurie, de concentrare amestecate cu niște îngrijorare sau preocupare. Eu obișnuiesc să mă întreb ce se întâmplă cu mine, să-mi aud gândurile care pot fi iraționale în unele cazuri și să decid pe care dintre ele le cred. Tocmai pentru a mă ști în sigurață, creierul propune tot felul de scenarii.

Sunt ca niște capcane de gândire, dar pe care ni le întindem singuri. Una dintre cele mai frecvente este pretenția că putem ghici gândurile unei alte persoane. Sigur că se poate întâmpla să avem dreptate în unele cazuri dacă ne referim la partenerul de viață, îl știm, îi cunoaștem reacțiile, e posibil să avem dreptate uneori. Dar să-mi imaginez ce gândește celălalt într-o conversație nu mă prea ajută, mai bine ascult și întreb.

O altă capcană este ghicirea viitorului. Spuneam de situația în care te pregătești pentru un examen sau o provocare. Poți să-ți faci o mulțime de gânduri despre rezultat, ai putea chiar să începi să catasrofezi, știu că nu există cuvântul, dar merită folosit, pentru că e foarte expresiv. Înseamnă capacitatea noastră de a produce gânduri negative care se alimentează unele pe altele, până când se transformă, din aproape în aproape, ca un bulgăre de zăpadă, care se face din ce în ce mai mare. Să zicem că îți cauți un loc de muncă și trebuie să mergi la interviu, începi să te îngrijorezi din ce în ce mai tare că n-o să fi angajat/ă, că n-o să mai poți plăti ratele, că o să pierzi casa, că o să ajungi pe stradă, că n-o să mai ai nici familie, că… . Observi cum funcționează?

Orice ți-ai imagina, întreabă-te dacă e real sau fals, dacă e posibil sau nu, sau cât e de probabil. Întreabă-te mai bine ce-ai putea face în prezent, ceva concret care să te ajute să faci mai bine față.

Am mai avut o întâlnire în care am vorbit despre emoții (link aici) și am putea vorbi lunar despre subiect, fără să-l epuizăm, pentru că viața noastră înseamnă multe emoții. Dar Mai bine accentuăm faptul că e esențial să ne putem observa cât mai bine și de a avea grijă de noi.

De ne doare că ne doare,  de ce ne e frică de frică 

Practic, multora dintre noi ne e greu să tolerăm sentimente neplăcute sau să facem față situațiilor stresante. Uităm că emoțiile nu sunt bune sau rele, faine sau nasoale, ele sunt cum sunt și sunt doar traducerea a ceea ce se întâmplă cu noi.

Toleranța scăzută la frustrare se cheamă această incapacitate de a tolera emoții neplăcute sau pretenția ca lucrurile să fie așa cum vrem noi.

Cum se manifestă:

• impulsul de a controla sau de a rezolva într-un anume mod o situație. De exemplu: vreii să faci în weekend o drumeție, te pregătești o săptămână. Când vezi că plouă, te enervezi cumplit
• lipsa răbdării
• capacitate slabă de a amâna o recompensă sau, altfel spus, dificultatea de a rezista tentației pentru o plăcere imediată în loc de a aștepta în speranța obținerii unei recompense mai mari. Experimentul inițial a fost așa: li s-a oferit unor copii posibilitatea să aștepte o perioadă și să nu mănânce prăjitura primită, urmând să primească două dacă rezistă.  Toți copiii care au participat la studiu au fost urmăriți pentru mai mulți ani și cei care au putut rezista tentației au devenit adulți cu mai mult succes decât ceilalți.
• renunțare în fața obstacolelor
• lipsă de tenacitate și perseverență
• iritabilitate crescută în fața provocărilor cotidiene
• evitarea provocărilor dificile sau care necesită efort intens și constant.

Altfel spus, cei cu toleranță scăzută la frustrare au impresia că li se cuvine ca totul să fie în favoarea lor și ușor, ceea ce nu e adevărat și îi face să se enerveze des și să fie mereu surprinși de realitate.

Ce putem face pentru creșterea toleranței la frustrare?

• acceptarea realității așa cum este ea și găsirea de soluții creative în condițiile date. Poate că uneori ajută să ne întrebăm CUM am acționa dacă am avea mai mult curaj, mai multă încredere sau mai multă răbdare și, pur și simplu, să facem ceea ce este de făcut, în loc să ne gândim că lucrurile „ar fi trebuit” sau „ar trebui” să fie așa cum vrem noi, doar pentru că vrem noi

• mai multă compasiune atât față de cei din jur, cât și față de noi înșine. Poate că e necesar să ne întrebăm mai des dacă suntem odihniți, dacă ne hrănim destul de bine, dacă am petrecut destul timp în aer liber sau dacă ne e sete

• mai multă smerenie în fața vieții. Poate că e mai util să văd cât de mult noroc am sau să mă concentrez mai mult pe lucrurile pentru care sunt recunoscătoare

• optimism. Am avut o seară dedicată subiectului și există un articol amplu care tratează tema aceasta, poate vrei să îl (re)citești - articol Optimism și speranță. Contează mult să ne observăm tendința de a aprecia lumea ca fiind un loc în care se întâmplă lucruri, mai degrabă, bune și că oamenii sunt, mai degrabă, buni

• curiozitate. Ar putea ajuta mai mult dacă am privi fiecare experiență ca pe o șansă de a învăța ceva. Viața nu-și propune să ne dea nouă lecții, dar noi putem alege să învățăm ceva și să devenim mai înțelepți cu fiecare provocare

• mai mult umor.

În cazul în care privesc realitatea așa cum este și îmi pun întrebările corecte despre CE POT FACE ÎN CONDIȚIILE DATE este posibil să-mi ușurez mult situația decât să pretind ca lucrurile să fie așa cum vreau eu. Spre exemplu, dacă pierd un tren, este mai util să mă uit când pleacă următorul decât să mă blochez că l-am pierdut. Și e valabil și la propriu , și la figurat.

Să ne vedem cu bine data viitoare.

Despre Antoneta Galeș, Tony

Autoarea „Caietului Fericirii” și al volumului „neFericirea noastră  cea de  toate zilele”, Tony îți antrenează capacitatea de a face  față mai  bine încercărilor vieții. Pune întrebări bune și te ajută să-ți găsești tu răspunsurile potrivite, pentru că îți aduce claritate în cap și liniște în suflet. Are o  experiență de peste 25  de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor și este trainer, coach, art-teraut Phronetik și formator pentru facilitatori în sănătate mintală. Mai multe informații pe antonetagales.ro . 

Dovada curiozității pe care o are despre cum funcționează mintea umană o găsești în romanele polițiste pe care le publică sub pseudonimul Tony Mott  (vezi tonymott.ro).