Încredere

Încrederea este diferită de naivitate. De principiu, încrederea ar însemna disponibilitatea de asumare a riscului cu privire la comportamentul celuilalt, speranța că celălalt va coopera sau că va face ceea ce ne dorim. Naivitatea înseamnă certitudinea că se vor întâmpla cele de mai sus.

Încrederea este fundamentală pentru prosperitate. În absența acesteia, tot ceea ce ar însemna colaborare productivă suferă. Durează mai mult ca relațiile să se consolideze și progresul este mai lent.

La noi (adică în România) funcționează principiul încrederii pe invers: „voi avea încredere după ce constat că meriți”, în loc de „voi avea încredere în tine până la proba contrarie”, așa cum ar trebui să fie conform definiției.

Există această suspiciune permanentă că celălalt va face ceva împotriva mea: că o să mă înșele, că o să mă fure, că o să mă păcălească. Dacă cineva se poartă amabil, cu siguranță că vrea ceva de la mine. Dacă cineva zâmbește, încearcă să mă flateze ca să obțină ceva ce nu i se cuvine.

E adevărat că lucrurile au tendința să se mai schimbe. Spre deosebire de acum 20 sau chiar 10 ani, șansele ca două persoane care se ciocnesc spontan pe stradă să-și zâmbească și să se scuze au crescut, aceasta este impresia mea. 

Încrederea se află la mijloc. Într-o parte este naivitatea, la polul opus este suspiciunea.

Există o carte scrisă de reputatul psiholog Daniel David, „Psihologia poporului român”. Dumnealui i s-a cerut de mai multe ori să rezume conținutul acesteia, și las mai jos fragmentul pe care l-am luat de pe blogul domnului profesor:

„Prin prisma unor atribute psihologice/psihoculturale fundamentale, precum potențialul pentru inteligență și creativitate, românii sunt cel puțin la nivelul altor popoare europene, din țări dezvoltate educațional și economic și, astfel, influente internațional. Problema noastră este că, având o încredere mai scăzută în oameni, nu reușim să cooperăm performant, astfel încât nu ne utilizăm acest potențial valoros pe care îl avem și, în consecință, performanțele educaționale (ex. testele P.I.S.A.) sau de inovație/ competitivitate economică ale țării nu se ridică la nivelul potențialului pe care îl avem ca țară. Dacă vom reuși să ne creștem încrederea unii în alții, astfel încât să cooperăm mai eficient, atunci vom putea să ne mobilizăm potențialul bun pe care îl avem și, astfel, ținând cont de mărimea teritoriului și populației, să fim una dintre cele mai influente țări la nivelul Uniunii Europene.”

Cercul de încredere în România este foarte mic, în general. De la legislație și până la practica de zi cu zi, omul pe care nu-l cunosc, cel nou este un potențial infractor. Să fim atenți și să fim precauți. Altfel suntem naivi.

Practic, doar cei din cercul imediat de interacțiune sunt de încredere. Orice „străin” din afara acestuia reprezintă un potențial pericol. În momentul de față, România este cam jumi-juma la țară și la oraș și timpul de când am fost relativ alfabetizați este destul de scurt. Am folosit cuvântul „relativ” pentru că numărul analfabeților funcțional este extrem de mare.

Încrederea este la noi rezultatul unei legături directe – contează că ne-am văzut și am stat de vorbă. Până când nu ne împrietenim suntem încă necunoscuți, deci e un pericol.

Introducerea despre încrederea în ceilalți este necesară pentru a înțelege premisele construirii încrederii în sine. Exercițiul pe care l-am propus la întâlnirea noastră a fost acela de a identifica o persoană apropiată în care există multă încredere și de a-i enumera calitățile. Într-o ordine aleatoare, acestea au fost: blândețe, susținere, sprijin, iertare, onestitate, claritate, disponibilitate, compasiune. Provocarea următoare a constat în a verifica dacă și cum manifestăm acele calități în relație cu noi înșine.

• ne cunoaștem

Evident că este esențial să ne cunoaștem cât mai bine, să știm despre noi cam cum suntem predispuși să acționăm. Avem anumite tendințe de a reacționa în diferite situații, unii suntem mai agitați decât ceilalți, alții suntem mai deschiși experiențelor, alții suntem mai vorbăreți. În momentul în care știm lucruri despre noi, avem posibilitatea de a respira o dată în plus în momentul în care răspundem prin vorbă și prin faptă și de a ne alege mai bine comportamentul.

• ne „auzim”

Suntem într-un dialog permanent cu noi înșine. Mintea noastră are capacitatea inepuizabilă de a produce gânduri și este important să ne cultivăm abilitatea de a alege corect pe care dintre ele merită să le credem. Gândurile noastre sunt narațiuni despre ceea ce s-a întâmplat sau despre ceea ce urmează să se întâmple. Din toate poveștile pe care ni le spune creierul nostru din singurul motiv că este orientat să ne asigure supraviețuirea, nu toate merită să fie luate în considerare.

Capcanele în care putem cădea

• pretențiile ca realitatea să fi fost diferită: „ar fi trebuit” sau „aș fi putut”

Formularea „ar fi trebuit” nu este altceva decât o pretenție cu privire la modul în care ar trebui să fie lumea sau ceilalți. O exprimare de genul „ar fi trebuit să fie locuri de parcare” nu face altceva decât să-mi crească frustrarea. Mai bine constat care e realitatea și accept că o exprimare de genul „mi-ar fi plăcut” sau „mi-aș fi dorit” e mai utilă.

Atunci când îmi spun „aș fi putut” nu fac altceva decât să pretind de la mine ceva complet nerealist. Lucrurile s-au întâmplat deja și eu nu le mai pot schimba. Atâta timp cât m-am străduit să fac tot pentru a reuși, tot cât am putut atunci, poate că e mai util să văd că „am făcut tot ce am putut”.

• etichete

Uneori vorbim urât cu noi înșine. Ne spunem lucruri care ne dor, ne punem etichete: „ești un prost/ proastă”, în loc să ne rezumăm la fapte: „ai făcut o prostie”. Pe măsură ce învățăm să ne auzim, putem schimba exprimarea și ne vom putea referi la acțiuni clare și la realitate.

• judecăți despre potențial : „n-ai să poți”, „nu ești în stare”, „n-ai șanse” sau „nu vei reuși”

Mă întorc la exemplul cu persoana în care avem încredere. Ne-ar vorbi vreodată persoana respectivă așa? Sau ar alege să ne încurajeze.

Deși încrederea în sine pare certitudinea că vom reuși, ea este diferită și înseamnă speranța că vom reuși, pe de o parte, și disponibilitatea că vom fi alături de noi chiar dacă vom eșua, pe de altă parte. Contează mai mult să am încredere că mă voi ridica, decât să am pretenția de a reuși din prima. Încrederea înseamnă răbdarea de a fi alături de noi în toate încercările prin care vom trece și nu pretenția de a fi perfecți de fiecare dată. Încrederea mai înseamnă și să ne admirăm sau să fim mândri de noi pentru efortul depus și nu doar pentru rezultate.

Ce putem face pentru a avea mai multă încredere?

• întrebări mai bune

Cea mai utilă întrebare pentru a ieși dintr-un blocaj de lipsă de încredere este următoarea: „ce pot face în condițiile date?” În momentul în care formulez astfel întrebarea înseamnă că accept realitatea așa cum este ea și că pot identifica acțiunile pe care le pot face. În controlul meu e doar comportamentul meu și doar prin acțiunile mele pot interveni pentru a schimba ceva.

• să ne vorbim cu vocea unui prieten/ unei prietene în care avem încredere și care ne iubește

Tendința de a ne critica tot timpul și de a ne pune etichete nu ne ajută. Așa cum am  pomenit la începutul articolului, avem nevoie de alte calități decât judecata. Cum reușim să ne vorbim cu blândețe și cu compasiune? Prin observație, cu răbdare și cu disponibilitatea de a schimba modul în care ne vorbim nouă.

• să ne facem o listă a calităților

E ușor să observăm care sunt punctele noastre slabe. Vedem mai întâi ce nu e bine sau ce greșim. Dacă stăm să ne gândim bine, cu siguranță că putem găsi și calități. Dacă e greu să facem asta, ajută să ne vorbim cu vocea acelui prieten sau acelei prietene de mai sus.

În încheiere aș vrea să punctez o calitate importantă care ne ajută cel mai mult în dezvoltarea noastră: curiozitatea. În momentul în care ne dăm voie să schimbăm, să acționăm diferit, să fim curioși să vedem ce se întâmplă, ne va fi mai ușor să producem schimbarea de care avem nevoie.

Despre Antoneta Galeș, Tony

Autoarea „Caietului Fericirii” și al volumului „neFericirea noastră  cea de  toate zilele”, Tony îți antrenează capacitatea de a face  față mai  bine încercărilor vieții. Pune întrebări bune și te ajută să-ți găsești tu răspunsurile potrivite, pentru că îți aduce claritate în cap și liniște în suflet. Are o  experiență de peste 25  de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor și este trainer, coach, art-teraut Phronetik și formator pentru facilitatori în sănătate mintală. Mai multe informații pe antonetagales.ro . 

Dovada curiozității pe care o are despre cum funcționează mintea umană o găsești în romanele polițiste pe care le publică sub pseudonimul Tony Mott  (vezi tonymott.ro).