Comunicare – partea a doua

Exercițiul cu care am început a fost  o provocare pentru cei mai mulți dintre participanți, pentru că li s-a cerut să vorbească cu cineva despre calitățile și nu despre defectele sale.

E mult mai simplu să vedem ce nu funcționează, ce nu e perfect, ce e diferit față de ceea ce ne dorim noi sau ne așteptăm. Asta e, așa am evoluat ca specie. Așa am reușit să supraviețuim. E mult mai mare impactul informațiilor negative asupra noastră. Genele celor care stăteau să savureze natura au pierit în favoarea genelor celor care erau atenți să nu vină vreo fiară din tufiș. Cei care stăteau să privească desenele pe care le fac norii pe cer au fost mâncați, ei nu ne-au lăsat moștenire această capacitate a lor, e nevoie să ne antrenăm pentru asta. E nevoie să învățăm să vedem ceea ce este pozitiv pentru a putea contracara tendința de a vedea doar ceea ce e defect sau negativ.

Un alt motiv pentru care am făcut exercițiul a fost acela de a încerca să ne privim cu mai multă prietenie pe noi înșine, cu mai multă disponibilitate de a ne recunoaște meritele și de a ne vedea calitățile. 

Pentru că dacă vedem doar ceea ce e rău și greșit, ne simțim mai nesiguri, mai neîncrezători și devenim mai puțin generoși, atât față de noi, cât și față de cei din jur. E păgubos. Și atunci? Cum ajungem să vedem ceea ce e bine și frumos la ceilalți? Și cum putem să le spunem asta?

Doar dacă reușim să ne observăm suficient de bine pe noi ajungem să putem înțelege  ceea ce se întâmplă cu noi. Doar dacă ne putem observa gândurile și reacțiile, putem avea șansa de a avea o comunicare bună cu celălalt, indiferent cine e celălalt: partenerul de viață, copilul, părintele, colegul, vecinul.

Observația este foarte importantă, pentru că gândul nostru sare de la una la alta cu o viteză foarte mare. E destul ca interlocutorul nostru să zică ceva de un iaurt grecesc, iar nouă să ne fugă mintea la ultima vacanță pe o insulă din Mediterana, unde am făcut și scufundări…

Exercițiul pe care l-am făcut a fost edificator. Primul dintr-un grup de opt-zece primea un bilețel pe care era scris un cuvânt, o culoare. El/ea rostea culoarea cu voce tare, iar următorul din cerc spunea cuvântul care-i trecea prin cap, următorul sau următoarea zicea cuvântul care-i venea funcție de ceea ce spusese persoana anterioară.

Am râs copios de modul în care s-au făcut asocierile și am concluzionat că decizia de a ne întoarce la conversație sau la ceea ce făceam este o decizie pe care o luăm de fiecare dată când observăm că am plecat cu gândul.

Cine răspunde de transmiterea mesajului?

De fiecare dată când vorbim despre comunicare, avem un emițător și un receptor. Răspunde oare doar emițătorul de transmiterea mesajului? Sau doar receptorul este responsabil de cum ajunge mesajul la el și de cum îl decodifică?

Din moment ce sunt două părți implicate, care vorbesc și ascultă pe rând, ar trebui să fim de acord că ambele părți răspund de calitatea comunicării: dacă lucrurile funcționează, e meritul amândurora.

Cum fac să vorbesc mai bine

Când vorbesc, sunt datoare să îmi aleg cuvintele, ritmul acestora, formularea și chiar momentul, astfel încât celuilalt să-i fie ușor să audă, înțeleagă sau să asculte ceea ce spun. Eventual și să facă ceea ce l-am rugat. Exemplul pe care îl dau deseori este cum o mamă spune : „e frig afară” unui copil și ceea ce vrea să transmită, de fapt, este „ia-ți căciula!”.

Pentru exemplificare prezint mai jos modelul cu patru laturi al comunicării al lui Friedmann Schultz von Thun, cunoscut și sub denumirea de modelul celor patru urechi

Modelul celor patru urechi

Conform expertului care a dat numele acestui model, orice mesaj are patru fațete, patru laturi. Fiecare mesaj are: partea obiectivă, concretă, cuvintele care îl alcătuiesc, o parte de dezvăluire, ceva despre sine, o parte despre relație și un apel concret. Complicațiile apar pentru că cele trei laturi care nu se văd (dezvăluirea, relația și apelul) pot avea fiecare un alt înțeles pentru cele două părți aflate în comunicare.

Schulz von Thun a exemplificat acest model cu un cuplu care ia cina, el și ea. El vede ceva verde în mâncare, sunt capere, dar el nu a mai mâncat niciodată, și se întreabă oare ce ar putea fi.

El este cel care vorbește și cuvintele pe care le spune sunt: „e ceva verde în mâncare” (obiectiv).

	EL „spune”	EA „aude”
obiectiv - fapt - ceea ce spun	e ceva verde în mâncare	e ceva verde în mâncare
dezvăluire - ce „spun” despre mine	nu știu ce e în mâncare	el zice „nu-mi place mâncarea”
relație - ce  părere am despre relație	încredere - tu știi ce e	umilire - „ești o bucătăreasă proastă”
apel - ce vreau	spune-mi e e în mâncare	„nu mai pune capere (ceva verde) în mâncare”

Am pus în ghilimele el „spune” și ea „aude”, pentru că, în afară de prima replică, „e ceva verde în mâncare”, toate celelalte sunt doar în mintea celor doi. Pentru o comunicare cât mai bună și cât mai clară, ar trebui să avem capacitatea de a ne observa, de a înțelege ce se întâmplă cu noi și de a vorbi deschis cu celălalt.

Fiecare dintre cei implicați într-o comunicare vine cu tot bagajul său de idei preconcepute, de modalități prin care evaluează pe ceilalți și situațiile, la care se adaugă starea în care e în momentul respectiv. Apoi contează foarte mult relația care există între cele două părți: este mai degrabă deschidere sau fiecare „știe” despre celălalt? Este mai degrabă încredere sau mai degrabă teamă, celălalt mă susține sau ar vrea să mă lovească?

Mintea vine și ne propune o mulțime de scenarii, toate cele trei laturi ale comunicării de mai sus le va umple cu presupuneri. E important ca noi să ne concentrăm pe ceea ce ne aduce împreună, pe lucrurile pe care le avem în comun și nu pe ceea ce ne separă. E de preferat să întrebăm și să nu tragem concluzii.

Încrederea în relație (indiferent de ce fel de relație e vorba: profesională, de familie, prietenie, etc) ține de disponibilitatea de a fi vulnerabil împreună cu celălalt, ține de disponibilitatea mea de a mă arăta așa cum sunt. Poate că e de lucrat la relație atunci când „aud” tot felul de lucruri și poate că ar trebui să vorbesc clar cu celălalt despre ceea ce se întâmplă, de fapt.

Comunicăm tot timpul și funcție de modul în care purtăm conversațiile cu cei din jur se construiește și calitatea relației. Calitatea conversației ține atât de disponibilitatea de a mă deschide și de a fi vulnerabil/ă în fața celeilalte persoane, dar și de curajul de a clarifica în momentul în care am impresia că cealaltă persoană nu este.

Din nou, este esențial scopul pentru care suntem acolo, în conversație, ce vreau să transmit. Iar cel care ascultă, e important să se întrebe de ce anume face asta (mai multe în articolul de săptămâna trecută - încredere și respect). E o decizie constantă a ambelor părți de a se descoperi pe sine și de a-l descoperi pe celălalt.

Cum fac să ascult mai bine

1. INTENȚIE - care e motivul pentru care vrei să asculți? Vrei să înveți, să afli, vrei să oferi sprijin, vrei să te apropii. E important să știi DE CE anume ești în conversație.

2. EMPATIE și COMPASIUNE - sunt mult mai multe lucruri care ne unesc, decât cele care ne despart. Cum reușești să observi cum este celălalt și cum se simte. Cum alegi să fii alături de cealaltă persoană și să o tratezi la fel cum ai vrea să fii tratat/ă într-o situație similară.

3. CONFIRMARE - asigură-te că ai înțeles corect folosind exprimări de genul: „dacã înteleg bine, tu zici că… ”, „ceea ce înțeleg eu e că… ” , ”ce spui tu, pentru mine înseamnă сă… ”

4. PREZENȚA - fii acolo și arată asta. Atenția ta e un dar de preț pe care îl poți oferi celuilalt, asa că privește-ți interlocutorul, încurajează, zâmbește, dã din cap, arată cã ești prezent /ă

5. FĂRĂ JUDECATĂ - oprește-te din a pune etichete sau din a judeca. Respectă experiența celeilalte persoane așa cum e ea, fără să-i spui cum este, cum ar trebui să fie sau cum ar trebui să se simtă sau nu - de exemplu: „nu e așa grav, nu te mai stresa” sau să -i spui despre tine.

6. FĂRĂ SFATURI -  nu da sfaturi nesolicitate. Dacã persoana dorește părerea ta, te va întreba. Atunci vei spune, eventual, „într-o situație similara, eu aș face… ”.

Comunicarea și relația se influențează reciproc și totul pornește de la intenția pe care o am de a face lucrurile să funcționeze. Există și situații mai dificile, mai delicate, pot apărea conflicte. Inclusiv atunci când ne certăm este esențială intenția cu care o facem: vrem să rezolvăm situația sau vrem doar să ni se dea dreptate.

Pentru întâlnirea următoare ne propunem să vorbim despre situații complicate, despre conflicte, despre certuri. Așa cum menționează des Esther Perel, psihoterapeută și autoare a unor cărți despre relații de cuplu, intimitate și dorință, citându-ul pe autorul Howard Markman, cele trei mari cauze care sunt în spatele oricăror dispute în relațiile de cuplu sunt: putere și control - unul dintre parteneri se simte subminat de către celălalt, apropiere și grijă - unul se simte ignorat de celălalt, recunoaștere și respect - unul se simte nerespectat de celălalt. Vom vorbi despre apropiere, conectare autentică, asertivitate și negociere. Ne vedem pe 19 mai, de la ora 18, în Sufrageria Magnolia.

Despre Antoneta Galeș

Coach, art-teraut Phronetik, trainer pentru facilitatori în sănătate mintală, Antoneta Galeș are o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor. Scrie frecvent pe blogul personal: https://www.antonetagales.ro/blog/, a publicat două volume de dezvoltare personală: Caietul Fericirii și neFERICIREA noastră cea de toate zilele și nouă volume de ficțiune, în special roman polițist, sub pseudonimul Tony Mott: https://www.tonymott.ro. Când vine primăvara, cel mai recent roman, a primit premiul „Cartea anului în 2022”