Calm și echilibru

Centrul comercial Magnolia alege să recompenseze comunitatea cartierului în care își desfășoară activitatea. Seria de conversații pentru o viață mai bună este doar o altă modalitate prin Magnolia contribuie la prosperitatea celor din jur, pe lângă celelalte ateliere creative pe care le organizează și pentru care acoperă costurile.

Conversațiile sunt o acțiune de responsabilitate socială: eu am fost invitată să vorbesc și sumele strânse  (contribuția de participare este de 20 de lei) sunt donate Fundației Bucuria Darului. Prima noastră întâlnire a fost pe 20 mai.

Suntem cu toții pradă ritmului alert în care trăim, șuvoiului aproape neîntrerupt de informații cărora trebuie să le facem față, veștilor tulburătoare despre lucruri neplăcute care se întâmplă mai aproape sau mai departe de noi, presiunii din partea tuturor celor care așteaptă ceva de la noi. Suntem mai degrabă agitați și nervoși. Cu toții ne dorim să fim mai calmi și mai echilibrați.

În timp ce mă învârteam în parcare să găsesc un loc, bodogăneam ceva în capul meu. Mi-aș fi dorit să găsesc mai multe locuri libere, poate că dacă ar fi fost mai largi, aș fi putut parca mai ușor, în ciuda neîndemânării mele, poate chiar mi-ar fi plăcut să nu fie nicio mașină, să o pot parca pe a mea. Tot felul de aberații, așa funcționează mintea. Contează mult să ne cunoaștem, să ne auzim și să ne dăm jos din cap și să coborâm în realiate.

De cele mai multe ori, starea de agitație vine pentru că lucrurile se întâmplă diferit față de cum ne-am dori, cum ne-am aștepta sau cum credem noi că ar trebui să se întâmple.  Întotdeauna e o poveste pe care o auzim în capul nostru despre cum am vrea noi să fie realitatea sau despre cum credem că ni s-ar cuveni. Și asta începând cu lucruri foarte simple, despre care cu siguranță că nu ar trebui să avem pretenții, cum e vremea, sau lucruri mai grele și mai complicate, cum sunt vremurile.

În momentul în care eu îmi doresc să fie soare și vreme bună, pentru că vreau să ies la o plimbare și se întâmplă să plouă, singurul lucru pe care îl pot face este să decid dacă vreau sau nu să mai fac asta. Dacă mă hotărăsc să ies, pot doar să mă îmbrac adecvat, să-mi iau umbrelă sau pelerină. Sigur nu pot face să fie soare, oricât mi-aș dori și orice aș încerca.

Dacă vorbim despre vremuri, din nou sunt foarte puține lucruri pe care le pot face. Mă pot implica în sprijinul refugiaților de război din Ucraina, pot face voluntariat sau pot dona. Nu pot opri războiul, oricât mi-aș dori.

CE POT FACE ÎN CONDIȚIILE DATE?

Întrebarea de mai sus mă responsabilizează și mă ajută să văd cât și ce pot schimba eu, mă face să simt că acționez și că am un oarecare control. Acesta este și scopul ei, să văd mai mai ce pot controla și ce nu. Ne deranjează ca lucrurile să le întâmple diferit de cum ne așteptăm, de aici și starea de dezechilibru.

Calmul se poate antrena. Este absurd să cred că voi rămâne calmă în orice situație, ar putea chiar să devină o sursă de presiune. E ca și când tot spunându-ți că trebuie să fii calm/ă, începi și te enervezi din ce în ce mai tare.

Toate așteptările pe care le avem se transformă în dezamăgiri sau frustrări și ne pot da peste cap. Pot să mă aștept ca bebelușul să doarmă toată noaptea și să nu mă trezească, pot să-mi doresc doar note bune de la copilul meu, poate vreau și doar vorbe bune și politicoase de la adolescentul pe care-l am acasă, am dat câteva exemple din cele pe care le-am povestit cu doamnele la întâlnirea noastră, doar că e posibil ca realitatea să fie diferită față de imaginație. Și atunci iar ar trebui să mă întorc la întrebarea de mai sus: ce pot face în condițiile date?

Lipsa calmului este generată de o frustrare, la care se adaugă fie un element de surpriză, atunci când ceva se întâmplă diferit de cum am „prevăzut” (am pus cuvântul între ghilimele tocmai pentru că nu știu cine are darul premoniției), fie unul de regret, atunci când ceva nedorit, dar așteptat, se întâmplă. O altă variantă este cea în care un eveniment care încă nu s-a întâmplat ne provoacă stres și anxietate.

Furia este rezultată de combinația între frustrare și surpriză, doar că surpriza s-ar putea să fie doar a mea, în raport cu ceea ce aș fi vrut eu să se întâmple: iată că plouă, ce surpriză! - la Brașov nu ar trebui să ne surprindă ploaia niciodată - iată că a întârziat cineva la o întâlnire, iar oamenii ar trebui să fie punctuali. În spatele tuturor acestor „surprize” sunt  doar pretenții despre cum ar trebui să se întâmple lucrurile.

Toate emoțiile pe care le avem sunt firești, fie ele pozitive, fie negative, ele nu sunt bune sau rele. Dincolo de emoții, contează cum reacționăm, ce alegem să spunem sau să facem. Viktor Frankl, fost deținut al lagărelor de concentrare naziste, spune că ”între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu stă puterea noastră de a alege cum răspundem. În răspunsul nostru stă abilitatea de a crește și libertatea noastră”.  Intervalul acesta este destul de mic și mai e și foarte aglomerat. Acolo se află tot felul de idei preconcepute, voci pe care le-am tot auzit cândva și au devenit ale noastre, norme de genul ”se face” sau ”nu se face”. Acolo e vocea ta interioară critică, acolo sunt tot felul de spaime.

Spre deosebire de animale, noi avem puterea imaginației și cea a amintirii. Doar noi putem readuce la viață momente din trecut sau ne putem gândi la lucruri care încă nu s-au întâmplat. Această capacitate e foarte utilă pentru progres, dar ne și poate împiedica. O antilopă care paște liniștită și simte că vine un leopard, se stresează pe moment, organismul o ajută să fugă, poate chiar scapă. În jumătate de oră după ce a trecut pericolul real, ea nu-și mai imaginează cum va fi data viitoare și nici nu-și aduce aminte cum a fost. Noi ne putem stresa despre cum va fi mâine la ședința importantă pe care o avem la birou sau dacă ia copilul examenul. Sunt nevoită să revin la întrebarea pe care am subliniat-o mai sus, așa că mă pot gândi doar cum să mă pregătesc mai bine pentru ședință și cum aș putea influența ce și când învață copilul.

E important să încep să mă cunosc și să aud cum formulez toate așteptările în capul meu: oamenii ar trebui să…, lumea ar trebui…, eu ar trebui…. Oamenii și lumea sunt cum sunt, pot doar observa ce fel de alegeri aș putea face eu, cât și ce pot influența. Cei care ajung să fie surprinși de cât de prost pot merge lucrurile uneori suferă de un optimism extrem de păgubos și nerealist. Dar nu vreau să intru în subiectul acesta, e rezervat pentru următoarea întâlnire din sufragerie, care va avea loc pe 17 iunie, de la ora 18.

De unde vine presiunea

TREBUIE sau VREAU

 Limbajul pe care îl folosim cu noi înșine este foarte important. E foarte diferit să spun „vreau să merg la muncă, la piață, la… ” în loc de „trebuie să merg la muncă, la piață, la…”. Aud altfel când îmi asum, cumva devin eu  cea responsabilă. E și ăsta tot un răspuns, de fapt, la ceva ce am  de făcut. Pot vedea responsabilitatea ca pe o  capacitate de a alege un răspuns (response ability). Dacă mă aud zicându-mi trebuie, pun eu o presiune pe mine, complet nenecesară. Ce ar fi să te urmărești când îți spui „trebuie” și să înlocuiești cu „vreau”?

PERFECȚIONISM

Vorbesc de ceva timp despre subiect. Scriu despre el. Tendința asta ne poate face să ne simțim foarte incomod. Avem pretenția de a fi mereu veseli, mereu pozitivi, mereu sănătoși și orice perioadă în care lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie – în acea viziune perfectă pe care o avem – ne panichează.

Doar noi suntem cei care putem face din viața noastră imperfectă cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Pentru că e mult mai important să facem tot ce putem și să vedem că ne-am străduit din toate puterile, decât să ne criticăm tot timpul. Contează mai mult să tindem să facem cât putem de bine, excelent, dacă se poate, în loc să ne gândim că trebuie să fie perfect.

De multe ori e greu să observăm și ce am făcut bine. O întrebare bună care merită să ți-o pui des, poate chiar zilnic și să mai și scrii răspunsul este: „ ce am făcut eu bine azi?” Și să-ți dai voie să te uiți la lucrurile mici pe care ai reușit să le faci: ai ajuns la timp la o întâlnire, ai spus cuiva o vorbă bună, ai dăruit cuiva ceva.

Ce putem face

BLÂNDEȚEA și GRIJA

Mi-a pus cineva odată o întrebare: „ce înseamnă să fii blândă cu tine?” Și am cam dat din colț în colț. Ca multe alte lucruri, și blândețea e o abilitate care se poate antrena.

Femeile reușesc să aibă grijă de cei din jurul lor și au tendința de a se pune ultimele pe listă, când e vorba de grija față de ele însele. Doar că e foarte  ușor de înțeles că nu poți avea grijă de cei din jur dacă nu ai  grijă mai întâi de tine. Întrebările speciale pe care ți poți pune zilnic sunt: „ce am făcut eu pentru mine azi? cum am avut grijă de mine?”.

Lucrurile simple pot părea banale, dar grija începe cu observația. Te poți întreba ce ai nevoie acum, de fapt? Și poate că răspunsul ar fi unul simplu: să  bei un pahar cu apă, să  mănânci ceva, să te  odihnești o clipă sau să fie cineva lângă tine care să-ți spună că e acolo pentru tine. Cuvintele magice pe care vrei să le auzi uneori sunt: „te cred, înțeleg că ți-e greu”. N-ai nevoie de sfaturi, nu vrei să-ți spună nimeni ce ar trebui să faci, vrei doar, eventual, să te țină cineva de mână și să-ți spună „te cred că ți-e greu”.  Depinde de tine să ceri asta cuiva în care ai încredere, trebuie doar să-i ceri să-ți spună asta și să stea o clipă lângă tine.

PREZENT

Un exercițiu foarte simplu, pe care îl poți face oriunde și oricând, este cel de ancorare în prezent. Presupune să faci un inventar cu toate simțurile:

5 numeri cinci lucruri pe care le vezi cu ochii - obiecte care sunt în jurul tău

4 patru lucruri pe care le simți cu corpul - ce simți cu tălpile, cu mâinile, alte senzații tactile

3 trei lucruri pe care le auzi - zgomotul din jurul tău sau vocile celorlalți

2 două lucruri pe care le miroși - parfumul tău și mirosul din încăpere

1 gustul pe care îl ai în gură.

Este cea mai simplă variantă de a renunța la „gălăgia” din cap pentru câteva momente și de a te întoarce la tine.

FLEXIBILITATE

De câte ori ți-ai făcut un program care a fost apoi dat peste cap? A intervenit ceva și lucrurile au luat-o razna. De câte ori nu a intervenit ceva neprevăzut? Dă-ți voie să fii flexibil/ă. Altfel te va rupe presiunea.

Lasă loc în programul tău și pentru evenimente neașteptate, nu trebuie să-ți programezi chiar fiecare minut. Lasă loc de surprize.

Ce ne dorim

Ne dorim liniște. Avem nevoie de calm. Căutăm pacea interioară și armonia. Mulțumirea față de noi și de viața noastră, vrem să putem spune la sfârșitul zilei: ”mi-a plăcut de mine” și ”îmi place viața mea”. Vrem să fim în echilibru.

Aceasta este fericirea. Cu condiția să accept că pot influența doar ceea ce îmi stă mie în putință.  Viața în general e incontrolabilă. Eu pot controla doar ceea ce pot face. E ca și cu vremea de afară: ar fi absurd să mă supăr că plouă, pot doar să-mi iau umbrelă. 

O poveste persană

Un padișah a chemat la el un înțelept și i-a cerut să îi graveze un mesaj pe un inel, care să fie valabil și atunci când câștigă o bătălie, dar și atunci când pierde una, și când are o mare bucurie, dar și atunci când este măcinat de o mare tristețe. Înțeleptul s-a întors cu un inel cu următoarea inscripție: „toate trec”.

Ce putem face

Putem să ne alegem comportamentele. Prin extinderea spațiului între stimul și răspuns, pot observa mai devreme emoția pe care o am și să aleg să răspund într-un anume fel. Sau să mă retrag până când trece furtuna fără să ”lovesc” pe nimeni.

Comportamentul meu îi poate influența și pe cei din jur. În general răspundem la ceea ce ni se întâmplă, dar poate că e un moment bun să găsim curajul de a iniția noi, de a zâmbi primii celor din jurul nostru.

Cu siguranță a fost o seară plăcută, în care am trăit senzația de împreună. Am reușit să vedem că nu e unic ce mi se întâmplă, că trecem cu toții prin tot felul de provocări și că e senzațional când putem vorbi împreună despre asta.

Despre Antoneta Galeș

Coach, art-teraut Phronetik, trainer pentru facilitatori în sănătate mintală, Antoneta Galeș are o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor. Scrie frecvent pe blogul personal: https://www.antonetagales.ro/blog/, a publicat două volume de dezvoltare personală: Caietul Fericirii și neFERICIREA noastră cea de toate zilele și opt volume de ficțiune, în special roman polițist, sub pseudonimul Tony Mott: https://www.tonymott.ro.