Autenticitate și atitudine

"Autenticitate înseamnă să acționez cu fidelitate față de mine și cu respect față de cei din jur"

Săptămâna trecută ne-am reîntâlnit cu Antoneta Gales, la Conversații despre o viață mai bună.

Poate că ne-am obișnuit unii cu alții sau poate că frigul de afară și ceaiul băut împreună ne-au apropiat mai bine, cert e că cea de a treia întâlnire a fost percepută ca fiind mai deschisă. Se poate și că a ajutat primul exercițiu pe care l-am făcut, acela de a ne prezenta rapid cuiva pe care să nu-l fi cunoscut înainte.

Tema de vineri, 23 septembrie, a fost autenticitate și atitudine. Un fel de „mai întâi descoperi cine ești și apoi alegi cum te porți cu cei din jur”. Ne-am concentrat mai întâi pe a auzi mai bine dialogul din capul nostru generat în urma unei situații, iar data viitoare vom vorbi mai mult despre conectarea cu sine și emoții.

Cine sunt? Întrebarea aceasta rațională ne preocupă pe toți și poate că nu vom ajunge niciodată să știm exact. Nu de alta, dar e plăcut să ne privim cu blândețe și un fel de curiozitate a devenirii, pentru că de preferat să evoluăm continuu.

În „Urzeala tronurilor”, George RR Martin, autorul acestui roman extraordinar, introduce o metaforă minunată cu privire la devenire. Dragonii, ființele fabuloase care îi ajută pe stăpânii lor să cucerească lumea, cresc funcție de spațiul pe care îl au la dispoziție. În cazul în care spațiul este limitat, ei nu se fac mai mari decât le permite habitatul. Doar dacă sunt lăsați într-un spațiu generos, ei se pot dezvolta la potențialul lor maxim și ajunge la mărimea pe care le este dat să o aibă.

Fac această comparație pentru că e valabil și la oameni, uneori ajungem să ne blocăm sau să ne limităm singuri, din cauza modului în care percepem realitatea din jurul nostru și a felului în care o interpretăm. Ajungem să ne spunem lucruri pe care le și credem, reducându-ne șansele de a avea o viață împlinită, așa cum ne dorim.

Tema întâlnirilor noastre e „viața bună”. În toate conversațiile pe care le avem pe diferite subiecte atingem tocmai modul în care ne poziționăm noi, acțiunile pe care le putem face, cât mai concrete, pentru a trăi - iar acum voi folosi un cuvânt puternic: fericiți. Desigur cu condiția să acceptăm că fericire înseamnă viață bună, viață plăcută și viață cu sens.

Viața bună ține de modul în care ne cunoaștem pe noi înșine cu adevărat. În exercițiul de introducere fiecare a spus câteva lucruri despre sine, cele pe care le considera importante: nume, vârstă, detalii despre familie și copii, ocupație, hobby-uri. Cumva, tindem să ne identificăm cu ceea ce facem în relație cu ceilalți și e firesc. Suntem ființe sociale și contează enorm să ne conectăm cu ceilalți. Nevoia de a ne cunoaște pe noi vine și din faptul că ne dorim să fim văzuți, ascultați și acceptați așa cum suntem.

Ne place să știm cum suntem. Să înțelegem „caracteristicile tehnice”. De asta știm cu toții ce temperament avem sau în ce zodie suntem născuți. De asta facem tot felul de teste de personalitate, pentru a ști cu cine avem de a face. Grecii antici împărțeau oamenii, funcție de umori, în patru mari temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic. Sunt o mulțime de teste de personalitate care propun mult mai multe variante decât cele patru ale antichității, pentru că e introdusă în ecuație și influența pe care o are mediul. Ce e esențial de acceptat, un lucru pe care îl spun la fiecare dintre întâlniri: noi răspundem de comportamentul pe care îl avem și avem libertatea de a-l alege. Pentru că între stimul - realitatea obiectivă, ceea ce întâmplă în afara noastră - și răspuns - modul în care decidem să ne purtăm, fie ce spunem, fie ce facem, e un spațiu în care se produce alegerea. Acel spațiu e plin de tot felul de „bruiaje”: ce ne-au zis alții despre lume și viață, ce ni se pare că am descoperit noi și tot felul de gânduri care vin din această evaluare subiectivă a lucrurilor. Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât mai ușot vom putea face distincție între credințele raționale și cele iraționale din capul nostru, astfel încât vom acționa mai conștient.

Autenticitate înseamnă să acționez cu fidelitate față de mine și cu respect față de cei din jur

În momentul în care mă cunosc, reușesc să „aud” mai bine dialogul meu cu mine din cap, să înțeleg cam cum se produce acesta și să observ mai bine capcanele pe care mi le întinde propria mea minte. Toate aceste gânduri pe care le debitez în anumite situații sunt cele care mă blochează și mă limitează și o să prezint câteva dinte ele în ceea ce urmează. Ele apar pentru că avem tendința de a interpreta faptele și de a construi o poveste. Pot să fiu mai bine cu mine și cu viața mea dacă îmi cresc capacitatea de a observa și de a face distincție între fapte și impresii.

Aceste capcane de gândire, distorsiuni cognitive sau credințe iraționale fac parte din arsenalul nostru de supraviețuire. Mintea mea îmi propune tot fel de scenarii în situații diverse, moment în care încep să am niște sentimente, urmate de o reacție, un comportament cu care mă manifest în exterior. Doar că aceste povești sa scenarii sunt foarte subiective și dacă nu suntem atenți, pot deveni un fel de sentință, pentru că mă sabotez luându-le prea în serios.

Mai bine dau câteva exemple de astfel de mecanisme:

1. totul sau nimic/ gândire polarizată

mecanismul mă limitează la a vedea lucrurile în alb și negru. Să zicem că am de dat un examen, fie acesta cel de obținere a permisului de conducere. Să zicem că nu-l iau. Capcana într-o astfel de situație e să mă desconsider, să-mi spun că nu sunt în stare de nimic, că sunt incapabilă sau inutilă. Dacă nu sunt în stare să iau nici permisul de conducere, înseamnă că nu pot face nimic.

2. etichetare sau judecata

foarte aproape de mecanismul de mai sus e cel prin care mă judec și mă condamn. Pot să spun lucruri despre mine care să mă afecteze; îmi pot spune că sunt o proastă. Ceea ce mă ajută foarte puțin pe viitor, mi-ar fi mai bine să consider că am făcut o greșeală, să mă refer la ce am făcut și nu la ceea ce sunt.

3. supra-generalizare

dintr-o singură greșeală pe care am făcut-o, funcție de „povestea” pe care mi-o construiesc în cap, pot ajunge la concluzia că nu e ok nimic din ce fac, că nu voi face niciodată nimic, că nu am șanse orice mi-aș dori. Mecanismul e simplu, el se aplică atât asupra mea, cât și asupra celor din jur

4. ar trebui/ trebuie

sunt nenumărate situații în care folosim „trebuie” sau „ar trebui” pentru a face ceva. Doar că e o presiune mare pe care o punem pe noi și ignorăm libertatea pe care o avem, de fapt, de a alege. Uităm că vrem să ne trezim, că vrem să mergem la serviciu, că vrem să bem apă. Pentru că vrem să facem lucruri. Pentru că e decizia noastră de a le face într-un anumit fel. Dacă vom considera necesar, vom face altfel, vom face diferit. Dacă ne vorbim doar cu „trebuie” vom avea senzația că nu avem încotro, ceea ce produce un sentiment de frustrare cu care e greu de trăit

5. nu e vina mea

de multe ori pot avea tendința de a plasa în exterior responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. Uneori chiar pot avea dreptate: nu e vina mea că plouă, că e aglomerată șoseaua… Ideea e să acceptăm că doar responsabilitatea alegerilor ne aparține, că avem un control limitat asupra circumstanțelor, dar că modul în care alegem să ne comportăm ne aparține doar nouă.

Un exemplu bun aici ar fi acela ar unui discurs de evitare a responsabilității și de plasare a răspunderii către celălalt: „nu e vina mea că am țipat, tu m-ai enervat”.

Întrebarea corectă este: „ce pot face în condițiile date?”

Sunt mult mai multe exemple diferite cu privire la modul în care traducem ceea ce se întâmplă în jurul nostru și cu noi printr-o poveste. Tindem să ignorăm ce simțim cu adevărat și să ne concentrăm mai mult pe discursul pe care-l formulăm în cap. Lucrurile pe care ni le spunem pot fi, așa cum am prezentat mai sus, iraționale, dar le luăm ca pe niște adevăruri, în loc să identificăm corect ce simțim, să numim clar și specific emoția și să vedem ce avem nevoie cu adevărat. Ne conduce acel dialog irațional, în loc să ne apropiem cu blândețe de noi înșine, să înțelegem emoția, să o definim și să o gestionăm.

Cunoașterea de sine vine cu această conștientizare a dialogului din cap și cu o mai bună înțelegere a emoțiilor, dar despre acestea din urmă vom vorbi mai mult la întâlnirea următoare, care va avea loc pe 21 octombrie, tot în Sufragerie.

Mă întorc la grija pe care o avem față de noi înșine. Pornește de la această decizie de a accepta că suntem ființe umane, de la apropierea cu curiozitate și, dacă se poate cu umor, față de noi înșine. Vine odată cu disponibilitatea de a ne fi alături și de a observa că putem decide ce facem sau ce spunem și să ne asumăm responsabilitatea.

Ne descriem funcție de rolurile noastre din exterior (suntem părinți, angajați, colegi și avem anumite pasiuni). Uneori, tot dinspre exterior stabilim multe dintre lucrurile care ne plac sau nu. Exemplul meu favorit este personajul interpretat de Julia Roberts în filmul Runaway Bride, tradus la noi cu „De bună voie și nesilită de nimeni”. Ea reușește să fugă de la altar de mai multe ori, înainte să se mărite cu iubiți diferiți, desigur. Provocarea reporterului care participă la cea de a patra evadare e să o facă să înțeleagă despre sine cum îi place să mănânce dimineața ouăle, pentru că la fiecare dintre parteneri a preferat ceea ce-i recomanda el: ouă moi, ouă papară, omletă din albușuri sau omletă numai din gălbenușuri. Doar după ce ea încearcă singură ce îi place cu adevărat, ajunge la concluzia că ea preferă ouăle ochiuri.

Tindem să ne pierdem fie în dialogul pe care îl purtăm cu noi, când ignorăm ce simțim și ne cădem în capcanele poveștilor pe care ni le spunem, fie în legătură cu ceilalți, dacă limitele pe care le punem nu sunt sănătoase.

Să avem grijă de noi înseamnă să avem capacitatea de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat, să identificăm corect și precis emoțiile, pentru a lua acele decizii cu fidelitate față de noi și respect față de ceilalți.

Limitele sănătoase înseamnă grijă

Cel mai ușor de înțeles limitele este dacă vorbim de cele fizice. Atunci când vine cineva în spațiul nostru personal, dacă se apropie prea mult de noi, avem tendința de a ne da mai în spate, e o reacție firească și instinctivă.

Dacă vorbim despre limitele emoționale, e ceva mai greu să identificăm sau ne exprimăm corect disconfortul. Limite emoționale sănătoase înseamnă să mă simt confortabil și în siguranță alături de celălalt care îmi respectă sentimentele și nu mi le minimizează: „nu ai cum să te simți așa”, „ e o prostie să îți fie frică”, etc. Sau chiar încearcă să mă convingă să fac lucruri pe care nu vreau să le fac. Cumva, limitele emoționale sunt mai ușor de reperat atunci când ele sunt încălcate.

De ce avem tendința atunci permitem ca aceste limite să fie încălcate? De cele mai multe ori din teama de respingere, dorința de a evita conflictul, frica de reacția celuilalt. Atunci când facem asta e o dovadă de ignorare a propriilor valori, dorințe sau nevoi. Cu alte cuvinte, ne facem rău noi înșine.

De aceea e necesar să mă cunosc, să înțeleg care sunt trăsăturile mele, care îmi sunt reacțiile automate și cum pot învăța să-mi aleg mai bine comportamentul. E esențial să am grijă de mine pentru a avea o relație mai bună și o conectare mai bună cu cei din jur, ceea ce mi-ar aduce împlinire. Dar dacă nu mă cunosc cu adevărat, e foarte greu să mă pot conecta cu mine, drept pentru care mă conectez superficial și cu cei din jurul meu.

Vreau să știu mai bine cine sunt pentru a fi mai bine cu mine și cu cei din jur

Ne întâlnim data viitoare să vorbim mai mult despre emoții, despre cum ne putem crește capacitatea de a le identifica mai bine, de a le numi mai specific și de a le gestiona. În primul exemplu de mai sus, cel cu „totul sau nimic”, poate că emoția pe care am simțit-o a fost dezamăgire, poate că a fost teamă, poate că frustrare. Dacă am omis să o identific și m-am concentrat pe discursul din capul meu, m-am dus într-o altă zonă. Scopul identificării corecte a emoției este de a observa care ar fi un gând mai bun pe care să mi-l spun, altul decât sunt o incapabilă, să-mi dau voie să fiu alături de mine și să mă susțin. Identificarea emoțiilor mă ajută să înțeleg mai bine ce am nevoie cu adevprat.

Data viitoare mai multe despre emoții și gestionarea lor. Ne vedem pe 21 octombrie, de la ora 18, în Sufrageria Magnolia.

Despre Antoneta Galeș

Coach, art-teraut Phronetik, trainer pentru facilitatori în sănătate mintală, Antoneta Galeș are o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor. Scrie frecvent pe blogul personal: https://www.antonetagales.ro/blog/, a publicat două volume de dezvoltare personală: Caietul Fericirii și neFERICIREA noastră cea de toate zilele și opt volume de ficțiune, în special roman polițist, sub pseudonimul Tony Mott: https://www.tonymott.ro.