Reziliența

Adevărul de necontestat despre viață e că vine cu o mulțime de încercări. Ceea ce ne face rău este pretenția ca totul să se întâmple așa cum ne dorim noi: fără greutăți, fără pierderi și fără provocări. Ne-ar fi mai simplu să ne pregătim mai bine pentru a ne reveni mai ușor în urma perioadelor dificile.

Reziliența este un cuvânt apărut recent în vocabularul de zi cu zi. Conform dicționarelor, înseamnă capacitatea de revenire la starea inițială, înainte de a suferi un șoc, indiferent că ne referim la materiale sau la ființe. Dacă la obiecte este simplu, la oameni e puțin mai complicat, pentru că orice provocare transformă. Ne schimbăm în permanență funcție de ceea ce se întâmplă în jur, fie învățăm câte ceva și evoluăm, fie ne consumă experiențele prin care trecem.

Știm ce înseamnă robust sau rezistent. Este capacitatea de a rămâne stabil și nemodificat în urma unui eveniment. Este opusul lui fragil, dacă vrei. Uite, putem să ne gândim la un pahar de sticlă, e clar că e fragil, se va sparge dacă îl scăpăm pe jos. Unul de plastic va rămâne intact, în principiu, depinde de material, putem spune despre el că e flexibil. Nassim Taleb este autorul volumului „Lebăda Neagră”. Tot el este cel care introduce termenul de „antifragil” în lucrarea cu același titlu. Antifragil este opusul lui fragil, în viziunea lui Taleb și cred că exagerez doar puțin dacă pun semnul egalității cu rezilient. Îmi place mult că spune că pasărea Phoenix, cea care renaște din propria cenușă este echivalentul rezistenței și Pinocchio, păpușa din lemn care se transformă într-un băiețel adevărat, este antifragil.

Suntem suma deciziilor pe care le luăm și a acțiunilor pe care le facem și nu rezultatul evenimentelor în sine.

Definiția care mie îmi place cel mai mult este următoarea: „reziliența este capacitatea de a ne reveni în urma adversităților și de a crește ca urmare a provocărilor”.

Se vorbește mult mai mult despre traumă decât despre curaj. Deși mare parte din literatura de specialitate dedicată subiectului insistă pe vindecare sau pe capacitatea de depășire a ei, în discursul public evenimentul traumatic este cel care rămâne pe primul loc. Până și în conversațiile obișnuite auzi mai mult justificări ale unor acțiuni ca urmare a unor „traume”: pentru că tata s-a purtat urât intru în relații nepotrivite cu bărbați, pentru că mama m-a certat tot timpul am tendința de a nu avea încredere în mine… Creșterea și maturizarea nu se pot produce în absența repoziționării și asumării. Cele două justificări de mai sus sunt departe de a fi evenimente traumatice, sunt doar experiențe ale trecutului, dar cultura victimizării ne face să ne folosim de concepte mai mari pentru a găsi alți responsabili pentru acțiunile nostre. 

Departe de mine gândul de a nega durerea sau sentimentul cumplit de teamă sau pierdere după un eveniment traumatic. Încerc doar să spun că ar putea exista și alte variante decât a rămâne în captivi într-un loc în care avem senzația de neputință. 

Creșterea post-traumatică (post traumatic growth) reprezintă „schimbarea psihologică pozitivă care are loc ca rezultat al luptei cu o criză majoră de viață” (Tedeschi&Calhoun, 1999,2001). În accepțiunea autorilor: trauma, criza majoră de viață sau evenimente foarte stresante sunt sinonime.

Odată cu pandemia, cuvântul reziliență a fost din ce în ce mai folosit. Boala, izolarea, pierdea au fost dificultăți pe care le-am trăit cu toții. Prima întrebare la care participanții au fost invitați să răspundă a fost următoarea: „dacă ar fi să te gândești la ceea ce a contat, la ce te-a ajutat să faci față în pandemie, care ar fi cele mai importante lucruri?”.

Când te uiți mai bine în urmă și cauți să descoperi cum ai reușit să faci față, e posibil să ai surprize; lucrurile simple sunt cele care contează. Această capacitate de a vedea ce a funcționat în trecut te ajută și pe viitor, pentru că descoperi cum ai reușit să faci și poți repeta strategia și capeți speranță, pentru că îți dai seama că dacă ai putut în trecut, e posibil să poți din nou și în viitor.

Dintre lucrurile simple au fost menționate: iubirea de sine, de copii, de ceilalți, credința, răbdarea, perseverența, hotărârea.

A fost foarte interesant să le luăm pe fiecare dintre ele pe rând și să le detaliem, în articol vor fi ordonate pe categorii.

• cunoașterea de sine

Suntem într-o evoluție continuă, avem parte de tot felul de evenimente din care am putea învăța o mulțime de lucruri despre noi. Căutarea și devenirea sunt procese care ne însoțesc pe tot parcursul vieții. Vrem să știm cine suntem, ce credem, ce vrem, ce putem. Aflăm încet, încet, pe măsură ce ne transformăm.

• emoții

Sunt câteva lucruri esențiale de care merită să ținem cont când e vorba despre emoții:

1. Emoțiile iau naștere fără să ceară aprobare și rămân latente undeva, oricât am încerca să le blocăm. Faptul că nu le deschidem ușa atunci când bat frumos, nu înseamnă că renunță. Ușa se poate deschide într-o situație total nepotrivită, atunci când ceva din exterior readuce ceva din contextul inițial;

2. Condiția esențială pentru a le simți este să ne dăm voie, oricât de dureros ar putea părea acest lucru;

3. A simți nu înseamnă a reacționa;

4. Este important să fim atenți la noi înșine și să observăm ce simțim. Antrenamentul necesită timp și aduce cu sine acceptarea;

5. Acceptarea noastră cu toate imperfecțiunile noastre ne face mai autentici;

6. Creșterea capacității de a fi mai conectați cu noi ne va ajuta să ne simțim mai acceptați și de către ceilalți;

7. Acceptarea noastră și a celor din jur va crește capacitatea noastră de a ne conecta;

8. Conectarea autentică ne face mai fericiți.

Așa cum spune Susan David, sunt trei calități care ne-ar ajuta mai bine în a descoperi despre ce anume ne informează emoțiile:

• curajul - sunt destul de mare pentru a experimenta în siguranță orice emoție
• compasiunea - orice emoție e doar o informație și sunt capabil/ă să am grijă de mine
• curiozitatea - oare ce am nevoie, de fapt?

Contează evenimentul extern care se întâmplă (se poate întâmpla în trecut sau în viitor, mintea are capacitatea de a călători în timp), dar și starea în care mă aflu în momentul respectiv. E diferit dacă mi-e foame sau dacă sunt obosită.

• alegerea personală și responsabilitatea

Acceptarea condiției de adult presupune capacitatea de face diferența între ceea ce ți s-a întâmplat în trecut și cine ești tu în prezent. În momentul ACUM, ai posibilitatea de a observa care sunt predispozițiile tale, care ar fi răspunsul automat și să alegi ce e mai bine pentru tine pe termen lung.

Speranța de viață a crescut, accesul la educație este mult mai mare, informația ne copleșește. Din ce în ce mai mult, însă, contează ce anume alegem: din viață, din educație sau din informație. Iar această alegere aduce cu sine asumarea responsabilității.

Ei bine, prea puțini dintre noi sunt dispuși să facă asta. Alegerile pe care le facem acum influențează pe termen lung viața noastră, locul în care lucrăm, comunitatea, societatea și chiar lumea. Ignorând impactul pe care fiecare dintre noi îl putem avea, distrugem posibilitatea de a fi creatorii unui lumi mai bune pentru noi și pentru cei care vor urma.

Autoreglarea este capacitatea de a acționa în propriul interes, pe termen lung, în concordanță cu valorile personale.

• relații - conectare autentică

Suntem ființe sociale și avem nevoie de a fi văzuți, acceptați și iubiți. Ceea ce facem pentru noi are relevanță doar dacă este util și pentru alții. În momentul în care reușim să ne conectăm, înțelegem și simțim că aparținem și că nu suntem singuri. În filmul „Avatar” formula de salut este I see you = te văd. Așa creeză ei conexiunea. Foarte mulți folosesc IN TO ME SEE pentru intimitate. Este modalitatea prin care ne dezvăluim celuilalt pentru a stabili o legătură emoțională clară, puternică, autentică.

Una dintre cele mai importante surse de bine pentru viața noastră este calitatea relațiilor pe care le avem, modul în care reușim să ne conectăm cu ceilalți.

Următoarea întâlnire va fi una foarte specială. Am marea bucurie ca Ada Galeș, fiica mea, să-mi fie alături la întâlnirea noastră de pe 13 iunie, ora 18.30. Vom vorbi despre relații bune între copii și părinți și în special despre relații între mame și fiice.