Planificare - Magnolia

Planificare

Prima întâlnire din an a însemnat și bucuria de a ne revedea cu cei care au mai fost la conversații, dar și cea de a descoperi că numărul celor interesați e din ce în ce mai mare. Întâlnirile noastre sunt un proiect demarat la inițiativa Magnolia Center, proiect care are drept scop creșterea stării de bine, a sănătății emoționale și a echilibrului în viața celor care fac parte din comunitatea centrului comercial.

La început de an, avem o mulțime de lucruri în minte. Schimbarea din calendar pare ca un fel de linie de start: vom citi mai mult, vom merge la sport, vom mânca mai sănătos, vom petrece mai mult timp cu familia, ne vom implica mai mult în viața socială. Pentru că avem o mulțime de roluri diferite: la muncă, în relațiile pe care le avem, în familie, cu prietenii sau în societate, avem și intenții diferite în multitudinea de forme sociale în care ne manifestăm.

Ne întrebăm dacă trebuie să ne stabilim obiective și cât de îndrăznețe ar trebui să fie. Cred că ține de modul în care funcționăm, contează să învățăm să ne cunoaștem și să ne ajutăm noi pe noi. Stabilirea de obiective ar trebui să fie ceva ce ne ajută și nu ne împiedică.

Avem o mulțime de dorințe. Dacă le transformăm în obiective, ar fi de preferat să luăm câte unul, pe rând, chiar dacă ținem cont de toate, să fie unul singur care să ne preocupe în mod intens și să ne canalizăm energia înspre acesta. Apoi îl traducem în acțiuni concrete: „voi mânca cel puțin o masă sănătoasă acasă pe care o voi găti eu însămi”. Apoi desfac și mă întreb ce presupune: niște rețete, o listă de ingrediente, stabilirea unei zile când mă duc la piață și am grijă ca în calendarul meu să-mi fac loc pentru mersul la cumpărături.

  • CUM știu ce vreau

Ne dorim diferite lucruri, ne dorim transformare sau progres, dar uneori ne vine greu să ne alegem un obiectiv concret din multitudinea de preocupări  pe care le avem. Vrem să dezvoltăm ceva sau să încetăm altceva, oricum ar fi, repet, e nevoie să ne traducem în acțiuni clare pentru a înțelege exact ce avem de făcut și pentru a ne ține de un plan.

Ca să mă pot ține de un obiectiv, trebuie „să merite”. Undeva în capul meu să îl evaluez ca fiind suficient de important și de interesant. Poate că dacă reușesc să îl aliniez cu valorile și cu sensul meu în viață, mi-ar fi mai ușor să înțeleg importanța pe care o are și să pot face mai mult efort. Obiectivele pe care mi le fixez ținând cont de mine în loc de impresia pe care o pot face pentru ceilalți au mai multe șanse de a fi duse la îndeplinire. 

- CUM știu ce pot

Provocarea cea mai mare e să-mi dau voie să mă observ, pentru a mă cunoaște mai bine. Cu cât știu cât mai multe lucruri despre mine, cu atât pot alege mai ușor ce contează și pot defini mai bine acțiunile concrete pe care le am de făcut. Trebuie să știu care e ritmul meu, care sunt lucrurile care îmi fac mai multă plăcere: dacă mă duc la sală dimineața sau la prânz sau care sunt ingredientele pe care merită să le includ în salate.

Contează să știu despre mine care îmi sunt tendințele, tentațiile sau predispozițiile. Poate că e bine să țin minte că mă apucă în fiecare zi pe la trei după-amiaza o poftă de ciocolată. E momentul în care sunt obosită și creierul meu ar vrea ceva. Sunt studii care arată că e vorba de un deficit de săruri când poftesc ceva dulce, așa că merită să-mi creez un alt obicei, acela de a mânca gulie cu sare pe la ora respectivă. Totul e un proces de trail and error: văd ce funcționează pentru mine și personalizez.

E posibil să-mi vină să mă arunc și să-mi propun ceva ce pare posibil, dar nu e: să mă duc la înot de trei ori pe săptămână la 6 dimineața. Îmi încurcă ritmul de somn, mă dă peste cap toată ziua. Dacă îmi setez un obiectiv mai mic, poate chiar să merg doar o dată pe săptămână de la ore diferite, până când mă prind ce funcționează mai bine pentru mine, m-ar ajuta mai mult.

  • CUM stabilesc prioritatea

Când încep ceva nou, e de preferat să-mi aleg un singur obiectiv și să îl programez detaliat pentru o perioadă de trei luni. Pe măsură ce fac ceea ce mi-am propus, e esențial să-mi observ progresul și să caut ce aș putea îmbunătăți. Din nou, cu cât mă uit la acțiuni concrete, cu atât îmi va fi mai ușor.

- CUM păstrez provocarea

Orice mi-aș dori să fac, trebuie să fie ceva suficient de provocator, să-mi aducă noutate, dar să nu fie devastator de greu și cu consecințe prea mari în celelalte domenii ale vieții.

Din toate dorințele pe care le am, e important ca obiectivul să-mi ofere simultan provocare și încredere - suficient de interesant, altfel ne plictisim - și suficient de confortabil încât să nu avem senzația că e imposibil. 

  • CUM formulez obiectivul

E important să-mi vorbesc despre ce voi face și nu despre ce nu mai vreau să fac, mintea mea va înțelege mai ușor.  

Dacă îmi propun să citesc mai mult, contează să-mi clarific ce, cât și cum: în fiecare seară, la culcare, voi citi câteva pagini dintr-un roman antrenant. Se citește doar ficțiune sau ceva cu poveste. Cărțile de dezvoltare personală se citesc ziua, la birou. De preferat să îți alegi romane care te captivează și să observi progresul pe care îl faci. Azi cinci pagini, mâine 10. Sau azi trei pagini, dar contează să te exprimi corect: „am reușit să citesc, totuși, 3 pagini” în loc de „n-am reușit să citesc decât 3 pagini”.  Orice călătorie începe cu primul pas și orice lectură cu prima pagină.

SMART e un acronim pentru: specific, măsurabil, posibil de atins, realizabil sau realist și definit în timp. Cu cât ne putem clarifica mai bine în acțiuni concrete, cu atât mai ușor putem face ceea ce avem de făcut. Spre exemplu, în loc de vreau să fiu bogat/ă, slab/ă să am succes, să am pătrățele, să-mi spun ce anume ar fi cazul să fac - e mai ușor de identificat dacă pot formula în verbe - acțiuni.

SPECIFIC - clar - 

  • să învăț spaniola la nivel conversațional

MĂSURABIL - contează să mă pot evalua. Pentru asta, voi avea nevoie să-mi clarific ce înseamnă „nivel conversațional”:  

- să pot citi orice text și să înțeleg cel puțin 80% din el și să pot vorbi fluent cu oricine despre subiecte uzuale

ATINS - posibil de atins, transformabil în acțiuni

Ne referim la acțiuni, așa că va trebui să-mi stabilesc clar cât voi învăța zilnic (poate o oră, poate două),  săptămânal (5 ore) și pentru cât timp (următoarele trei luni).

REALIST și RELEVANT

Relevanța e ceva ce ar trebui să stabilesc de la bun început, dar o trec și aici. Trebuie să-mi pot răspunde la întrebarea „care e motivul pentru care e important pentru mine?” - vine din valoarea mea despre învățare continuă, știu că îmi va crește capacitatea creierului, urmează să plec în Spania, trebuie să fie acolo un de ce, de preferat unul intrinsec, care ține de motivația mea personală spre interior, nu spre exterior: să mă dau mare, să mă admire lumea, să fiu cool.

Realist - în condițiile vieții mele, pentru că orice schimbare a unui comportament are consecințe. Dacă mă duc la sală în mijlocul zilei, nu voi mai putea merge la prânz cu colegii, dacă stau în fiecare zi o oră să învăț spaniolă, voi scurta plimbările în natură. Ține de maturitate să mă raportez corect la efectele alegerilor mele și să am o relație corectă cu timpul.

Timpul - definit în timp - 

  • în trei luni voi ajunge să vorbesc spaniola la un nivel minim conversațional.
  • CUM verific dacă am ales corect

Pe o scală de la 1 la 10, cât de motivată sunt pentru a face tot ceea ce mi-am propus? În cazul în care sunt departe de 10, merită să verific cum pot formula diferit sau ce anume schimb: durata, conținutul sau chiar obiectivul.

  • CUM mă susțin pentru a îndeplini ce mi-am propus

Am nevoie de flexibilitate, pentru că rareori lucrurile se întâmplă exact așa cum anticipăm noi. Avem capacitatea de a exagera atât în bine, cât și în rău, așa că sigur vor apărea lucruri neprevăzute.

  • blândețe

Deși am crescut într-un mediu în care am avut impresia că a motiva pe cineva înseamnă să îl cerți când nu reușește, cred că suntem în punctul în care putem înțelege că e greșit. Nu te ajută să te înjosești sau să-ți spui cuvinte urâte: „nu ești în stare, ești… Mai degrabă e util să-ți dai voie să fii lângă tine atunci când ai un eșec și să te sprijini pe tine să te ridici.

Calitatea esențială pe care ar merita să o manifești e blândețea față de tine. Sigur că e o capcană dacă înțelegi „nepăsare” prin „blândețe”, eu îți propun doar să îți dai voie să accepți că ai avut o zi mai proastă și că vei reuși mai mult mâine.

Compasiunea față de tine te ajută să te susții în continuare. Verifică-ți acțiunile concrete, observă că ai făcut ce tot ai putut.

  • flexibilitate

Pregătește-te pentru o cursă cu obstacole. Te vei enerva dacă ești rigid/ă și lucrurile din exterior te dau peste cap. Rareori realitatea e exact așa cum ne imaginăm, așa că e nevoie de flexibilitate.

  • cunoaștere de sine

Ce interval din zi este cel mai potrivit pentru tine să faci ceva anume? Poate înveți mai bine dimineața, poate la sală e mai ok să mergi la prânz. Observă și stabilește sau reconfigurează traseul funcție de ceea ce e mai potrivit.

Cum anume te pregătești pentru a te apuca de treabă? Faci o plimbare înainte, meditezi sau stai în liniște, identifică ce funcționează pentru tine. Studiile spun că o plimbare are efecte benefice asupra motivației astfel: crește la 30 min, 3 ore sau 11 ore de la plimbare.  

Toleranța la frustrare este capacitatea de a accepta că lucrurile nu se întâmplă doar cum avem noi pretenția. Vreau să alerg mâine dimineață, îmi pregătesc tot, dar plouă. Mă enervez. Ajută? NU. Pot doar să-mi pun întrebarea ce pot face în condițiile date? sau ce pot face în loc de alergare.

Următoarea întâlnire din Sufrageria Magnolia va fi pe 23 februarie, tot de la 18.30. Tema va fi IUBIREA în toate formele ei. Pentru că relațiile sunt un motiv important pentru starea de bine, tot așa cum pot fi cauza disconfortului din viața noastră, vom vorbi despre relațiile romantice, cele de familie, părinți și copii, de prietenie sau de muncă și ce putem face pentru a ne cunoaște mai bine pentru a fi mai bine cu cei din jur.

Despre Antoneta Galeș, Tony

Autoarea „Caietului Fericirii” și al volumului „neFericirea noastră  cea de  toate zilele”, Tony îți antrenează capacitatea de a face  față mai  bine încercărilor vieții. Pune întrebări bune și te ajută să-ți găsești tu răspunsurile potrivite, pentru că îți aduce claritate în cap și liniște în suflet. Are o  experiență de peste 25  de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor și este trainer, coach, art-teraut Phronetik și formator pentru facilitatori în sănătate mintală. Mai multe informații pe antonetagales.ro  . 

Dovada curiozității pe care o are despre cum funcționează mintea umană o găsești în romanele polițiste pe care le publică sub pseudonimul Tony Mott  (vezi tonymott.ro ).