Emoții și rațiune

"Avem nevoie să fim deschiși pentru a simți și ce e bine, plăcut sau frumos."

Luna octombrie este luna dedicată sănătății mintale și e important de precizat ce înseamnă, pentru că e mai mult decât absența bolii. Conform definiției unanim recunoscute internațional, reprezintă bunăstarea emoțională, psihologică și socială, e despre cum gestionăm stresul și cum relaționăm cu ceilalți. În viziunea mea, sănătatea mintală e acea stare în care suntem plini de resurse și facem față mai bine încercărilor prin care trecem. 

„Conversațiile pentru o viață mai bună” au în vedere tocmai sănătatea mintală. În discuțiile pe care le purtăm împreună ne străduim să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi, astfel încât să ne putem ajuta.

Am ajuns la cea de a patra întâlnire și abia acum ne-am ocupat de emoții, pentru că a fost nevoie să înțelegem ce înseamnă calm și echilibru și să acceptăm că oricât de mult ne-am dori, vom avea și perioade de turbulențe, important e ce facem și cum reacționăm când ne clătinăm. Am vorbit despre optimism și speranță în condițiile în care e realist să te gândești cum vei face față și ce ți-ar fi util, în loc să pretinzi că totul va fi bine, sau, dimpotrivă, să crezi că totul va fi o catastrofă și să nu faci nimic. Sper că multe dintre lucrurile despre care am vorbit la autenticitate și atitudine te-au ajutat să descoperi ceva despre tine și cum ești.

Dacă întrebi pe cineva suficient de multe ori ce anume își dorește de la viață și de ce, oamenii spun că vor fericiți. Din păcate, uneori asociază această stare (Fericire = liniște și calm, împlinire cu propria viață și senzație de sens) cu un fel de euforie continuă sau de bucurie nesfârșită, ceea ce e complet nerealist și dăunător. Pentru a avea o viață împlinită e important să înțelegem mai bine ce și cum simțim, pentru a lua decizii mai bune. Dacă vrei, o viață mai bună înseamnă mai multe emoții, dar pe care să le poți experimenta în siguranță alături de tine, fără să cazi în capcana gândurilor, astfel încât să acționezi conștient, în concordanță cu valorile tale.

Noi clasificăm emoțiile în pozitive și negative, doar că ele nu sunt bune și rele. Ele sunt un sistem complex de avertizare, dacă vrei. Susan David, cercetătoare în domeniul emoțiilor și cea care a definit termenul de „agilitate emoțională” spune că „emoțiile sunt ca un far, ele oferă un sistem de ghidare.” Acest lucru este posibil cu condiția ca noi să identificăm și să numim corect și cât mai specific emoția pe care o simțim și să ne dăm seama ce ne spune despre noi înșine, despre ceea ce credem în legătură cu realitatea, despre valorile noastre, astfel încât să înțelegem mai bine ce avem nevoie și cum ne putem ajuta. 

Teroarea pozitivității

Noi avem opinii despre ceea ce simțim. Noi avem chiar preferințe. Emoțiile negative ne deranjează și am prefera să nu existe. Doar că rolul lor este acela de avertizor și contează enorm să știm ce e cu noi.

Trăim într-o societate care vine cu foarte multă presiune cu privire la ce e acceptabil și ce nu. Am auzit de atât de mult ori „totul o să fie bine”, „nu e atât de grav” sau „n-are rost să simți asta”, încât am ajuns să ne simțim în disconfort și să încercăm să alungăm orice emoție neplăcută. Suntem oameni, umanitatea noastră poate fi doar acceptată, ea vine la pachet cu simțirea. De prea multe ori auzim că ni se spune „TREBUIE să gândești pozitiv” astfel încât ajungi să te simți vinovat/ă dacă nu ești zâmbitor, recunoscător sau bucuros tot timpul. Și e tare neplăcut să te simți acuzat/ă dacă lucrurile nu funcționează și să ți să spună că nu ai gândit destul de pozitiv. 

Ce ar trebui să știi e că e nerezonabil să te forțezi să fii pozitiv tot timpul și să accepți că uneori lucrurile nu sunt bine, poate că nici nu va fi totul bine, dar tu ai puterea de a fi alături de tine și să faci cât de bine poți, în condițiile date.

Cred că ar fi util să nu mai pui această presiune pe tine, să-ți dai voie să vezi cum te simți, ce simți și cum ai putea să te ajuți.

„Strategii” dăunătoare

• blocarea emoțiilor

Poate fi ceva ce nici măcar nu ești conștient/ă că faci. Dar vine tot din presiunea despre care vorbeam mai sus. De prea multe ori am auzit: „nu trebuie să simți asta”. E un mecanism complicat pe care l-ai dezvoltat în timp.

Cred că la fiecare dintre întâlniri vorbesc despre spațiul acela dintre stimul și răspuns, acel „spațiu” în care ne decidem - cel puțin așa ar fi de preferat - ce vom spune sau ce vom face. Uneori emoțiile sunt copleșitoare și ne ies pe gură lucruri pe care le regretăm sau facem acțiuni de care ne pare rău ulterior. Cu cât îmi cresc capacitatea de a înțelege mai bine ce e cu mine, cu atât deciziile mele vor fi mai conștiente și mi le voi putea asuma mai ușor.

• scufundarea în emoții

Am preferat să parcurgem împreună subiectul despre autenticitate și atitudine înaintea celui despre emoții, pentru că te-am invitat să observi cum se întâmplă dialogul din capul tău. Noi construim, mintea noastră, o mulțime de povești și de scenarii, despre lucruri care nu există în prezent: fie s-au întâmplat înainte, deci în trecut, fie încă n-au avut loc, pentru că ne gândim la viitor. Decizia despre ce pot face o iau mereu în prezent, de aceea e important să-mi dau seama cât mai bine ce e cu mine.

Mintea noastră produce - o zic cercetătorii - în jur de 16.000 de gânduri pe zi. O mulțime. Scopul minții e să ne ofere perspectivă, doar că e posibil ca tiparele pe care le am și obiceiurile de gândire pe care mi le-am format în timp să nu fie cele mai bune. De aceea e important „să nu crezi tot ce gândești”, ci să te întrebi mai bine: „ce pot face în condițiile date?”.

Dacă ne scufundăm în emoții, ajungem să ne identificăm cu ele, să fim - să zicem - frustrați, apoi din ce în ce mai frustrați, să construim scenarii din ce în ce mai absurde, care vor părea din ce în ce mai veridice în mintea noastră. Să zicem că pierd un tren spre București unde am o întâlnire importantă. Mai întâi mă frustrez, apoi mă înfurii pe mine, apoi pot să-mi imaginez că voi pierde contractul, apoi alți clienți. Spirala asta a gândurilor negative mă poate face să uit că mai am un tren peste o oră și să-l pierd.

Emoții

Matthieu Ricard este un reputat cercetător biochimist, devenit călugăr budhist. El vorbește despre emoții și gânduri ca despre valurile unui ocean, ele vin și trec, dar noi suntem întreg oceanul. De multe ori ne identificăm cu emoția: „sunt tristă”. Specialiștii propun un limbaj care să-mi ofere ceva distanță și recomandă să spun: „mă simt tristă”. Varianta asta mă ajută, pentru că pot înțelege, în primul și în primul rând, că e ceva trecător.

Ne deranjează la emoțiile negative sentimentul că va dura și că nu știu cât. Ce putem face? Să vedem ce soluții avem de a ne ajuta.

Tot Susan David spune că sunt trei elemente importante în legătură cu emoțiile, trei calități pe care merită să ni le cultivăm în relație cu noi înșine:

1. curajul de a simți

Pentru că emoțiile negative pot fi percepute ca fiind incomode, putem avea tendința de a le ignora sau bloca. Doar că poți avea încredere în tine că le vei face față și-ți pot spune că ești destul de mare, de puternic/ă și de capabil/ă să experimentezi orice emoție.

Călătoria mea personală în legătură cu emoțiile a fost una destul de lungă. Dorința mea de a face ceva era atât de mare, încât deseori mă concentram pe ceea ce aveam de făcut, acționam rapid, doar ca să ies din zona de simțire. Nu era cel mai benefic lucru, pentru că emoțiile au tendința de a bate frumos la ușă și, dacă nu li se răspunde, vor bate din ce în ce mai tare, iar apoi vor rupe ușa, până la urmă. Nu degeaba am vorbit despre autenticitate și despre grijă în conversația anterioară, pentru că grija înseamnă și să-mi dau voie să identific ceea ce simt cu adevărat.

Îmi aduc aminte de un episod. E vorba despre unul dintre frații mamei, la care eu am ținut foarte mult. Când a murit unchiul Costel, eu n-am reușit să plâng nici când am aflat, și nici mult timp după aceea. M-a prins într-o dimineață la volan, ascultând o melodie care nu avea nicio legătură, vorbea doar despre regretul de a pierde. Era melodia „1000” a formației Vunk. Iar eu am plâns în hohote o jumătate de oră, fără să mă pot opri.

2. compasiunea față de tine

Din respect față de tine e important să înțelegi că noi nu deținem controlul emoțiilor și că orice ar apărea, e ceva omenesc. Nu ți se întâmplă doar ție, suntem oameni cu toții. Dacă accepți asta, te poți ajuta să treci la următorul pas.

3. curiozitatea față de ce ai nevoie

Emoțiile vin să ne spună ceva: fie ne avertizează, fie ne informează despre ceva rău sau ceva bun. Sunt un semnal. Sau un far, cum spune Susan David. Dacă îmi dau voie să înțeleg, poate că pot să-mi dau seama mai bine ce am nevoie.

Fără să fac acum teoria nevoilor, aș vrea doar să le vedem dintr-un unghi mai larg. Epicur, un filozof grec, clasifica nevoile în două mari categorii: naturale și nenaturale. Primele au legătură cu calitatea vieții, cele nenaturale țin mai degrabă de ego (putere, statut, faimă) și sunt inutile. Cele naturale se împart și ele tot în două categorii: cele necesare și cele nenecesare. Nevoile naturale și necesare sunt cele care țin de supraviețuire, de viață: apă, aer, hrană, somn, confort termic, siguranță, conectare autentică. Altfel spus, Epicur considera că suntem ființe sociale și nevoia de a fi văzut, acceptat și, de fapt, iubit este esențială.

Putem să le detaliem pe fiecare. Dacă vorbim de siguranță, sigur că ne referim la cea fizică, dar și cea emoțională e extrem de importantă și poate că e bine să ținem cont să punem limite/ granițe mai clare celor din jurul nostru.

Dacă am vorbi mai mult despre conectare, am spune că include afecțiune, apropiere, atenție, armonie, intimitate. Putem menționa și joaca aici; este esențială capacitatea de a ne amuza împreună cu alți oameni despre lucruri.

Avem nevoie de ceilalți, avem nevoie să formăm o comunitate căreia să simțim că-i aparținem. Avem familia, dar avem și prietenii, și colegii de la locul de muncă. Despre sens și contribuție vom vorbi la întâlnirea de luna viitoare.

Concluzie în legătură cu emoțiile

OBSERVĂ

• ce simți. Inclusiv senzațiile care însoțesc emoțiile. Străduiește-te să „auzi” gândurile neproductive și capcanele pe care ți le pui singur/ă de forma etichetelor sau judecăților despre tine, a gândurilor catastrofice;

• ce gândești. Cum ai putea să reformulezi gândul și să-ți spui lucruri care țin de fapte sau de evidență.

Scopul este să-ți poți pune întrebarea „ce ai nevoie, de fapt? ” Poate că e de ajuns să-ți spui: „e firesc și omenesc ce simți, oricine într-o astfel de situație ar putea simți asta. Sunt alături de tine.”

SOLICITĂ AJUTORUL CUIVA

Ar fi bine să poți identifica o persoană alături de care să experimentezi ceea ce simți, o persoană care nu te judecă și care nu sare imediat să-ți dea sfaturi. Mai ții minte cuvintele magice? O persoană care să-ți spună: „te cred, te înțeleg că ți-e greu, sunt alături de tine”. O persoană care să te poată întreba:  „ce ai nevoie să-ți spun sau să fac?” Pentru că uneori răspunsul e doar ceva de genul: „doar să stai cu mine”, eventual, „și să mă ții de mână”. Poate că alteori îi poți cere opinia persoanei. Doar că atunci contează mult ca persoana să spună: „într-o astfel de situație eu aș face” și nu „eu în locul tău…” pentru că asta cu „în locul tău” nu e neapărat relevant.

Dacă nu ai pe nimeni la îndemână, poți fi tu pentru tine un prieten bun și înțelept.

LĂRGIREA PERSPECTIVEI

Uneori, privite de foarte aproape, lucrurile sunt într-un anumit fel, dar dacă le extindem orizontul de timp, e posibil ca ele să fie diferite. Poate că ar fi interesant să te întrebi cum ți se va părea situația peste o săptămână, peste o lună, peste un an sau doi. Avem o capacitate bună să ne adaptăm. Oare ți s-a întâmplat vreodată să te trezești noaptea cu gândul la o situație dificilă, să o învârți pe toate părțile, dar să constați la lumina zilei, atunci când ea se întâmplă, că nu e chiar așa o grozăvie?

Contează mult cum vorbești cu tine. E ok să te critici, dacă poți face asta obiectiv și să te referi la situație, dar sigur e dăunător să-ți pui etichete. Scopul e să înveți ceva din fiecare experiență și atunci întrebarea e „ce am învățat din situația asta?”.

După cum minunat o spune Brene Brown: „dacă ne amorțim pentru a nu simți emoțiile, ne reducem inclusiv capacitatea de a observa și de a simți emoțiile pozitive. Nu ne putem amorți selectiv”.

Avem nevoie să fim deschiși pentru a simți și ce e bine, plăcut sau frumos. Emoțiile negative, care ne avertizează, în general, și care declanșează răspunsul instinctiv sunt mult mai puternice și mai vocale. Emoțiile pozitive sunt mai subtile, mai fine. Cercetătorii spun că peste zi se întâmplă mult mai multe evenimente pozitive decât negative, dar noi tindem să le resimțim și să le ținem minte pe cele negative. Raportul ideal este de 3 la 1: la o emoție negativă să avem trei pozitive, pentru ca la sfârșitul zilei să avem un sentiment plăcut. Doar că tindem să ignorăm evenimentele pozitive, să le luăm ca fiind de la sine înțelese: o zi cu soare, zâmbetul unui copil, un moment amuzant, o conversație cu cineva, o mică reușită.

Fericire înseamnă viață bună (capacitatea de a mă analiza și de a-mi vedea punctele tari și reușitele, precum și evoluția în urma lecțiilor învățate), viață plăcută (capacitatea de a petrece momente plăcute în compania celorlalți sau doar a savura) și viață cu sens (capacitatea de a-mi vedea contribuția și impactul).

Ne vedem data viitoare, pe 18 noiembrie, tot de la ora 18 să vorbim despre „sens și contribuție”.

Despre Antoneta Galeș

Coach, art-teraut Phronetik, trainer pentru facilitatori în sănătate mintală, Antoneta Galeș are o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor. Scrie frecvent pe blogul personal: https://www.antonetagales.ro/blog/ , a publicat două volume de dezvoltare personală: Caietul Fericirii și neFERICIREA noastră cea de toate zilele și opt volume de ficțiune, în special roman polițist, sub pseudonimul Tony Mott: https://www.tonymott.ro