Creștem împreună

Cred că cea mai mare bucurie ca părinte este să te poți uita cu admirație la copilul tău. Să-l vezi pe el așa cum e, așa cum a reușit să devină și să-ți dai seama că e bine și că are o viață de care se bucură.

La întâlnirea din sufragerie din luna iunie, am avut bucuria să o am ca invitată pe fiica mea, Ada Galeș, actriță de teatru și film și consilieră de dezvoltare personală. Dincolo de faptul că sunt mândră de ea, o admir din tot sufletul pentru capacitatea ei de muncă, determinarea de a face ceea ce și-a dorit să facă. Și cel mai mult, o admir pentru că este un om bun și generos, care își dorește să aibă un impact pozitiv în viața celorlalți. 

A fost o ediție specială, am recomandat participanților să vină însoțiți de copiii lor adolescenți și tare ne-am bucurat să vedem și câteva tinere în sală. A fost emoționant pentru amândouă. Chiar dacă suntem obișnuite să lucrăm împreună, de fiecare dată când suntem amândouă pe „scenă” e o bucurie.

 Avem un Masterclass de fericire, un curs video de aproape 10 ore care e disponibil pe siteul meu:  https://www.antonetagales.ro/masterclass-fericire/.  Am creat special un cod de reducere pentru Masterclass: THEGALES10. Cu acest cod vei primi o reducere suplimentară de 10% pe site. 

Am primit multe mesaje după seara de joi, 13 iunie, voi împărtăși un fragment din cel care m-a mișcat foarte tare:

„Am trecut de la lacrimi de bucurie la lacrimi de emoție, v-am ascultat cu sufletul la gură și îmi doream doar să nu se scurgă timpul așa de repede..am uitat de casa, am uitat de copii (lucru care se întâmplă foarte rar) și am fost DOAR acolo, să fiu sigură ca “prind” tot..sunteți atât de frumoase, în exterior, dar mai ales sufletește”

Provocările

Trăim într-un mediu schimbat față de cel în care am crescut noi, părinții. De la exterior, unde interacțiunea se petrecea în comunitate, copiii se jucau pe stradă sau în fața blocului și învățau diferite abilități sociale în cadrul unui grup, mare parte din interacțiune s-a mutat la interior sau în mediul virtual, în relație cu diferite platforme și ecrane. Afară, copiii învățau să se descurce, să negocieze, să comunice, alergau sau se jucau. Acum, copiii se văd doar în medii organizate de alții, la școală sau la activități la care îi duc părinții, dar nu se mai auto-organizează. Până în adolescență, când poate vor fi lăsați să stea mai mult pe afară, interacțiunea lor e limitată și supravegheată.

Rolul nostru ca părinți este acela de a crește copii care să devină adulți autonomi și responsabili, dincolo de dorințele și idealurile noastre pentru ei și dincolo de propriile noastre limitări.

Avem datoria față de copiii noștri de a a-i susține să-și găsească propria exprimare în viață. Copiii noștri nu sunt proiectele noastre personale și nici unealta prin care noi să ne îndeplinim propriile visuri.

Avem datoria de a le da curaj pentru a deveni ei înșiși, cea mai bună variantă a lor și nu o variantă mai bună a noastră. Decizia pentru modul în care-și vor trăi viața le aparține, cândva ei își vor putea asuma responsabilitatea , dar pentru asta suntem datori de a le oferi cele mai bune condiții: tratându-i cu respect, cu înțelegere, cu onestitate, cu compasiune și cu iubire.

Dincolo de orice ne-am dori noi să facă ei în viață, cel mai mult ne-am bucura ca ei să fie fericiți cu viața lor.

Cea mai dificilă perioadă este cea în care copiii traversează adolescența. Sunt multe relații care se rup în acest moment, unele dintre ele se reiau când copiii devin ei înșiși adulți, iar altele nu se mai refac niciodată. Perioada aceea este o șansă. Cu condiția să nu uităm de principiile care au făcut să funcționeze lucrurile și până acum:  compasiune, respect, încredere, sinceritate și iubire.

Adolescența este o perioadă dificilă atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Ca adulți, trebuie să acceptăm că, de cele mai multe ori, e vorba despre frică. Ni se face teamă când ne vedem copiii făcând primii pași, când au examene sau când conduc prima dată după ce și-au luat carnetul de șofer. Trebuie să le arătăm că avem încredere în ei că se vor descurca și nu să condiționăm iubirea noastră de rezultatele sau performanțele pe care le au.

Ne dorim ceea ce e mai bine pentru copiii noștri, dar binele acesta ar trebui să fie în concordanță cu nevoile lor de a fi văzuți așa cum sunt, de a fi acceptați, de a fi ascultați și de a fi iubiți.  Este util să ne întrebăm din când în când dacă nu ne luăm prea tare în serios și să ne asumăm rolul nostru de a-i sprijini să devină cea mai bună variantă a lor și nu a noastră. Ne putem pune întrebări despre ce are nevoie cu adevărat copilul, ne putem gândi dacă–i oferim acest lucru. E important să evaluăm și performanța noastră de a răspundem acestor nevoi în loc de a evalua permanent performanța copiilor și de a-i face să se simtă că nu sunt destul de buni pentru noi sau că nu suntem mulțumiți.

Cadrul pe care îl oferim unui copil pe parcursul dezvoltării sale trebuie să fie unul în care să se simtă în siguranță și pentru a fi în siguranță sunt convinsă că e necesar să verific și să-i impun o sumedenie de granițe sau limite sănătoase. Voi da un exemplu metaforic în care voi pune la extremități comportamentul restrictiv și supra-protector la un capăt și cel fără de restricții la celălalt. Să zicem că avem un teren relativ accidentat care este înconjurat de ape și prăpăstii. Părintele supra-protector este care ține copilul doar în brațe de teamă că se va lovi, iar cel care nu pune restricții este cel care nu observă când copilul se îndreaptă spre prăpastie. Comportamentul util ar fi acela de a-l lăsa pe copil să meargă singur și să învețe să se descurce, să cadă și să se ridice, dar să-i pun și niște garduri de siguranță înspre prăpastie sau să fiu acolo când intră în apă și să-l ajut să înoate.

Sigur că ne temem și sigur că dorim ca tinerii să fie mereu în siguranță. Doar că ei vor pleca la un moment dat de acasă și dacă nu au învățat niciodată să se confrunte cu greutăți, cu eșecuri sau cu situații dificile le va fi mult mai greu. Nu-i putem scuti pe copiii noștri de a le fi greu în viață, putem doar să-i echipăm mai bine pentru a face față.

Curaj înseamnă să ne creștem copiii astfel încât ei să-și poată asuma responsabilitatea pentru propria lor viață, datorită copilăriei pe care au avut-o sau în ciuda acesteia.

Curaj înseamnă de a ne asuma menirea pe care o avem ca părinți, de a le insufla copiilor noștri curajul de a deveni ceea ce își doresc ei.

Următoarea conversație din sufrageria Magnolia va avea loc în septembrie, îți dorim să ai o vară cât mai frumoasă până când ne vom revedea.

Ada Galeș - Este actriță de teatru și film, antreprenoare și consilieră de dezvoltare personală. Cu o capacitate extraordinară de a identifica, înțelege și clarifica emoțiile, Ada te ajută să te cunoști mai bine și să ai relații mai bune cu cei din jur. 

Antoneta Galeș - Este trainer, coach, art-terapeut Phronetik și formatoare pentru facilitatori în sănătate mintală. Scrie romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott.