Conectare și rezolvarea conflictelor

Poate că e dorința noastră de armonie sau teama de a nu fi respinși, poate că sunt amândouă, în orice caz, ideea de a discuta în contradictoriu are o conotație neplăcută. Din nou ține de realism, e de preferat să observăm că situațiile delicate nu se rezolvă de la sine, conflictul mocnește și s-ar putea să izbucnească mai târziu, când va fi devastator și va avea consecințe mult mai neplăcute. 

Am pornit discuția noastră pornind de la ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi discuția în contradictoriu, cearta sau conflictul și când apar astfel de situații. Dacă suntem de acord că responsabilitatea asupra comportamentului meu (ce spun și ce fac) îmi revine mie, o șansă bună de a rezolva cât mai ușor disputa este să-mi dau seama ce se petrece cu mine, de fapt, pentru a mă putea exprima cât mai clar.

Fac o paranteză aici. Toată călătoria noastră de până acum, toate articolele publicate în secțiunea comunitate sunt despre cum să ne observăm mai bine, să ne dăm seama mai bine ce se petrece cu noi, să ne identificăm cât mai specific emoțiile, pentru a putea acționa cât mai bine pentru îndeplinirea nevoilor noastre, în conformitate cu valorile noastre. Scopul seriei de conversații  este de a avea o viață mai bună. Îți recomand să citești articolele. Și închid paranteza.

Hai să vorbim despre trei variante care ar putea genera o discuție în contradictoriu:

1.nu înțeleg - confuzia creată de faptul că nu înțeleg se poate adânci dacă nu mărturisesc asta. Putem continua să vorbim fiecare dintre noi despre subiecte diferite, ceea ce ar crea și mai multă  confuzie. O variantă utilă este de a cere explicații pentru a înțelege - nevoia de claritate

2. nu sunt de acord sau nu vreau - este situația creată când îmi sunt încălcate principiile sau valorile, sau chiar limitele. Ca și în exemplul de mai sus, este util să vorbesc despre mine, să comunic ce mă deranjează, ce îmi doresc și de ce anume - nevoia de respect

3. nu (te) cred - e cea mai complicată variantă, pentru că relația e într-un moment fragil al ei. Aici mă refer la orice fel de relație: colegială, prietenie, romantică, de familie. Baza unei bune comunicări este tocmai această încredere - nevoia de adevăr.

Un prim pas în momentul în care suntem pe poziții antagonice e să ne asigurăm că vorbim despre același lucru. Poate că toată pregătirea aceasta de a ne crește capacitatea de a fi atenți la noi, de a spune ce avem nevoie ne duce în punctul în care să spunem: „mă simt confuză, am impresia că vorbim despre lucruri diferite… Hai să vedem ce știm sau ce ne dorim… Eu aș vrea să… ” Sunt multe variante prin care contează să-l asiguri pe celălalt că e important pentru tine și că îți dorești să rezolvi cumva situația.

Dacă îți aduci aminte de data trecută, am vorbit despre modelul lui Von Thun, cel cu patru urechi, în care o simplă replică e interpretată în moduri complet diferite de către cei doi.

Varianta de clarificare și definire a intenției cu privire la relație e valabilă cu toate categoriile de parteneri de discuție adulți, cu copiii e diferit, cu adolescenții la fel, pentru că acolo ne revine nouă, ca adulți, întreaga responsabilitate pentru calitatea și obiectivitatea discuției. În urmă cu niște ani am avut cu fiică-mea o prezentare despre adolescență la conferința TedX. LINK AICI: Adolescence through the eyes of a mother and her daughter | Antoneta and Ada Galeș | TEDxBrașov - YouTube

Noi suntem părinții și noi trebuie să știm că toate eforturile noastre sunt făcute pentru a crește copii care să devină adulți autonomi: mental - care să poată gândi critic și aibă opinii personale, emoțional - care să își poată identifica și gestiona corect emoțiile, financiar - care să se poată susține singuri în viață. Dorința  noastră ca părinți este aceea de a crește copii care să devină adulți fericiți cu viața lor. Iar pentru asta ar fi excelent dacă le-am putea arăta că noi ne descurcăm la asta.

Am tot vorbit despre cât de importantă este intenția pe care o avem atunci când comunicăm: de a clarifica, de a repara, de a susține, de a învăța… Sunt definite toate intențiile atât pentru a asculta, cât și pentru a vorbi în articolele anterioare. Și la discuțiile în contradictoriu e nevoie să-mi dau seama ce anume am nevoie, pentru ce anume fac asta. Mira Kirshenbaum vorbește în cartea sa „De ce se ceartă cuplurile” despre cele  opt experiențe ale iubirii: afecțiune, atenție, sprijin,  corectitudine, validare, respect, apreciere  și pasiune.

Funcție de cum te consideri tu și funcție de cum consideri că este ”celălalt”, avem patru tipuri de interacțiuni. Lucrez cu matricea asta și în cursuri de leadership, vânzări sau negocieri. E ușor de înțeles și se aplică atât în relații personale, cât și profesionale. Sunt patru modele:

Varianta EU sunt OK/ TU ești OK

Premisa este de încredere. Orice se poate discuta și se poate ajunge la un final agreat de ambele părți. E loc de cooperare pe poziții egale, e loc de dialog. Lucrurile se discută, se spune adevărul, rezultatele înseamnă beneficii de ambele părți, situație de tip câștig/ câștig. 

Ca stare generală: echilibru, satisfacție.

Știu câteva cupluri după modelul de mai sus. Și mai știu pe câțiva care se străduiesc, care și-au dat seama și care lucrează la asta.

Am mers mereu pe modelul acesta și e cel mai util în absolut toate interacțiunile. Dă șanse de colaborare îndelungată, susține respectul.  Pentru ca modelul să funcționeze, e necesar ca ambii să considere același lucru.

Această variantă OK/OK funcționează și în relațiile cu copiii; spun mereu că ei sunt oameni mici și nu oameni proști. În cazul în care sunt tratați cu respect și li se explică lucruri pe înțelesul lor, pricep chiar foarte bine.

Varianta EU sunt OK/ TU nu ești OK

Pfff, știi genul acela în care unul are mereu ceva de zis, de criticat, se simte superior și nu ezită să arate asta. Se așteaptă în permanență ca celălalt să fie de acord.
Dinamica este de câștig/pierdere, pentru că unul consideră că doar el are mereu dreptate. Toți sunt mai slabi, mai lenți, mai puțin performanți decât el.
Problemele apar și din cauză cei care sunt în această variantă de operare ”eu OK/tu nonOK” au dificultăți de a-și simți și integra corect emoțiile.

Ca stare generală: furie.

Varianta EU nu sunt OK/ TU ești OK

Stare generală: neajutorare și rezultat: pierdere/câștig. Nevoia de a ceda, de a lăsa de la tine este pentru ca celălalt să nu se retragă și să nu te respingă.

Varianta EU nu sunt OK/ TU nu ești OK

O prietenă îi reproșa iubitului ei că nu e destul de bine cu el, astfel încât să o ajute și pe ea să fie bine. I-am zis cu cuvinte puține și clare că cineva care ar fi cât de cât ok, nu s-ar băga într-o relație cu ea, nu ar fi interesat. La vremea aceea, era dependentă de atenție, obositoare, sâcâitoare și extrem de geloasă. Sunt cuvintele ei.

Stare generală: lipsă de speranță și rezultat: pierdere de ambele părți.

Ca relația să funcționeze cât mai bine, e necesar ca ambele părți să aibă o poziționare OK/OK. Suntem responsabili pentru noi și acțiunile noastre. Suntem responsabili pentru ce gândim despre ceea ce gândim automat. De noi depinde să dăm valoare de adevăr gândurilor care ne vin de undeva din neant, din trecut, voci ale celor din jur, voci care s-au transformat în vocea noastră. Observația gândurilor și alegerea a ceea ce contează sunt esențiale, la fel ca decizia asupra comportamentului pe care îl avem și de care suntem responsabili.

Conectare autentică

Una dintre cele mai importante surse de bine pentru viața noastră este calitatea relațiilor pe care le avem, modul în care reușim să ne conectăm cu ceilalți.

• prezență  - te văd, te aud, te înțeleg, sunt aici 

În filmul „Avatar” formula de salut este I see you = te văd. Așa creeză ei conexiunea. Foarte mulți folosesc IN TO ME SEE pentru intimitate. Este modalitatea prin care ne dezvăluim celuilalt pentru a stabili o legătură emoțională clară, puternică, autentică

• încredere - am încredere în tine până la proba contrarie

• respect - mai întâi respect, abia apoi aștept să fiu respectat

• curiozitate - las spațiu pentru descoperire

• compasiune - îi tratez pe ceilalți așa cum vreau și eu să fiu tratat

• generozitate și recunoștință.

Se întâmplă de fiecare dată când stăm de vorbă cu cineva să ne fugă mintea. Despre orice ar vorbi interlocutorul, eu pot să mă gândesc la o situație similară din viața mea, despre ce am făcut eu, ce aș face eu în locul lui/ei. E imposibil să-mi opresc gândurile, dar pot decide să mă întorc la conversație și să-i acord atenție. Pot alege să revin în mod conștient la discuție. Să las persoana să vorbească despre ea, să-mi arăt disponibilitatea și să întreb ce are nevoie.

Cu cât suntem mai atenți la celălalt și mai conștienți de ceea ce se întâmplă cu noi înșine, ne „conectăm” din ce în ce mai bine cu celălalt. Prin conectare înțeleg senzația de a vedea și de a fi văzut, de respect reciproc, de apropiere. E o întâlnire între două ființe umane. E ceea ce ne face să ne simțim bine, să nu uităm că suntem niște animale sociale care se hrănesc cu această interacțiune. Nevoia importantă este aceea de a fi văzut și acceptat.

Simone Weil spune că „atenția este cea mai rară și mai pură formă de generozitate” și merită să o exersăm, ne va duce la relații mai bune cu cei din jur, poate și cu noi înșine, ceea ce va conduce la o senzație de viață mai bună, ceea ce ne dorim cu toții.

Următoarea noastră întâlnire va avea  loc în septembrie. Eu îți doresc o vacanță cu multe bucurii, cu conectare cu tine, cu natura și cu cei din jur. Să ne revedem cu bine.